Clubul de Fotbal Zimbru Chișinău anunță schimbări la nivel tehnic. Începând cu 18 noiembrie 2021 Michele Bon va fi antrenorul principal al echipei, conducând deja primul antrenament.

Michele Bon este un antrenor italian care deține licența UEFA PRO, absolvent al școlii italiene de la Coverciano. Are o experiență de peste 20 de ani în staff-urile tehnice al mai multor echipe din Italia, România, China, Emiratele Arabe Unite sau Ungaria.
 
Fostul antrenor principal al clubului, Vlad Goian va rămâne în staff-ul tehnic al echipei.
 
În perioada următoare, urmează ca relația dintre club și noul antrenor să fie oficializată și toate detaliile birocratice ale numirii acestuia să fie realizate.
 
De asemenea, vor avea loc și schimbări la nivel de management cu care vom reveni la momentul oportun.