Radu Albot s-a calificat în turul doi la Australian Open
Foto:
Tenismenul moldovean Radu Albot (nr. 124 ATP) s-a calificat în turul doi al turneului de Mare Șlem de la Australian Open. El l-a învins în patru seturi pe japonezul Yoshihito Nishioka, locul 119 mondial, scor 6-3, 6-4, 4-6, 6-2, transmite IPN.
Partida a durat 2 ore și 36 de minute. Pentru Radu Albot urmează duelul cu australianul Aleksandar Vukic, locul 144 ATP. Tenismenul de 32 de ani a depășit trei tururi în calificări.
Cea mai bună performanță la Australian Open, tenismanul moldovean a înregistrat-o anul trecut, când a ajuns în turul trei. S-a întâmplat după ce a reușit să-l elimine pe numărul 13 mondial, spaniolul Roberto Bautista Agut.