UPDATE // Informații contradictorii despre focurile de armă din Cobasna. „Ministerul de interne” de la Tiraspol confirmă împușcăturile
UPDATE // 10:50 // Așa-zisul „minister de interne” din Transnistria confirmă informația privind focurile de armă în apropierea depozitelor de armament din Cobasna. Reprezentanții regimului separatist vin și cu acuzații în adresa Ucrainei, precizând că anume din direcția ucraineană s-a tras focul.
„Noaptea trecută mai multe drone au fost observate deasupra satului Cobasna din raionul Rîbnița. Aparatele de zbor au fost lansate din Ucraina. În dimineața zilei de 27 aprilie, în jurul orelor 08:45, din direcția ucraineană s-au tras focuri de armă în direcția localității Cobasna”, se menționează în mesajul instituției.
UPDATE // 10:28 // Reprezentanții Transnistriei în Comisia Unificată de Control infirmă informația privind focuri de armă în apropierea depozitelor din Cobasna, transmite TASS.
Știrea inițială!
Focuri de armă au fost auzite în această dimineață în apropierea depozitelor de armament din Cobasna, anunță agenția „de stat” a separatiștilor de la Tiraspol, novostipmr, pe canalul său de Telegram. Potrivit sursei citate, victime nu au fost raportate.
Deocamdată nu există o confirmare la cele relatate de către mass-media din Tiraspol.
De precizat că depozitul din Cobasna se află la doar 2 km de Ucraina.
Anterior se menționa că în Cobasna sunt depozitate aproximativ 20.000 de tone de arme și muniții. BBC scria anterior că o explozie la depozitul din Cobasna ar fi echivalentă cu detonarea bombei nucleare asupra Hiroșimei.