Zilele trecute a eșuat ultima încercare de a găsi un consens pe protocolul de la Bratislava, iar reprezentanții regiunii secesioniste s-au grăbit să acuze autoritățile Republicii Moldova de acțiuni „intenționat neconstructive” și încercare de a „merge împotriva tuturor participanților la formatul «5+2»”. Totuși, potrivit surselor Deschide.MD apropiate procesului de negocieri, cei care au zădărnicit semnarea protocolului sunt anume reprezentanții Tiraspolului care s-au împotrivit propunerii reprezetnantului special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini.

Ultima versiune a protocolului de la Bratislava a fost compusă din 15 puncte. Ca și anterior, motivul pentru care Tiraspolul a renunțat să semneze documentul se regăsește în punctul 12.

Acum două luni Chișinăul propunea ca în acest punct să se regăsească sintagma „armonizarea impozitelor”, necesară din perspectiva combaterii contrabandei, pe când Tiraspolul a insistat ca în document să se regăsească doar prevederile privind „conturile bancare și comerțul”.

Detalii: DOC // Eșecul negocierilor „5+2”de la Bratislava s-a repetat la München. Ce prevedea protocolul

Franco Frattini a propus o formulă prin care s-a exclus toate prevederile propuse de cele două părți din punctul 12, astfel, versiunea finală arăta în felul următor:

Părțile au discutat aspectele prioritare legate de consolidarea încrederii și au conveni cel târziu la 1 martie 2020 să organizeze ședințele tuturor grupurilor de experți (de lucru) pentru a rezolva problemele actuale, precum și a elabora propuneri comune privind măsurile ulterioare de consolidare a încrederii”.

Nemulțumirea privind prevederile din protocol au venit din partea așa-zisului „ministru de Externe” de la Tiraspol, Vitali Ignatiev care, categoric, a refuzat să semneze documentul.

De precizat că Tiraspolul insistă asupra includerii în protocolul de la Bratislava așa-numita problemă bancară, chestiunea privind importul mărfurilor în Transnistria după 1 februarie 2020, pretinsa problemă privind numerele de înmatriculare transnistrene pentru circulație internațională.

Vă prezentăm mai jos ultima versiune a protocolului de la Bratislava, refuzată de partea transnistreană:

Detalii: Șova insistă ca declarația finală a negocierilor 5+2 de la Bratislava să fie semnată în decembrie

Detalii: Chișinăul a agreat formula OSCE a protocolului final de la Bratislava, dar evită să spună ce prevede

Detalii: Negocierile dintre Chișinău și Tiraspol pe textul protocolului de la Bratislava au eșuat

Detalii: Ultima încercare de a găsi un consens pe protocolul de la Bratislava a eșuat