Canalul guvernamental de Telegram ”Prima Sursă” demantelează un nou fals, promovat pentru a speria moldovenii din diasporă. Aceștia nu vor fi obligați să plătească polița de asigurare medicală atunci când revin acasă și trec frontiera.

De asemenea, potrivit autorităților, moldovenii din diasporă care nu au statut de rezident (adică stau mai puțin de 183 zile în Moldova timp de un an) nu sunt obligați să cumpere polița de asigurare.

Săptămâna trecută, deputatul PAS, Radu Marian, a ținut să calmeze spiritele din diasporă, după ce mai multe persoane plecate peste hotare a primit înștiințări, precum că ar fi obligate să procure polițe de asigurare medicală. Oamenii scriau pe rețelele de socializare că au primit asemenea mesaje de la CNAM, care îi avertiza că, în cazul neachitării unor asemenea polițe ar urma să primească penalități.

În acest sens, președintele Comisiei parlamentare de economie, buget și finanțe a anunțat despre faptul că în acest caz s-ar fi strecurat o eroare.

„Situația e următoarea. CNAM trimite în fiecare an notificări diferitor categorii de persoane, care trebuie să plătească contribuția de asigurări medicale în sumă fixă, anunțându-i că beneficiază de reduceri. Anul acesta, deoarece au apărut mai multe sisteme digitale, CNAM deja poate accesa baza de date digitală a Cadastrului și a obținut acces la informația despre proprietarii de pământ, trimițându-le aceste notificări. Însă sistemele digitale existente nu au cum să diferențieze dacă proprietarul terenului agricol este în țară sau e plecat peste hotare, astfel au primit toți scrisori și s-a creat această confuzie”, a explicat Radu Marian.

În această situație, deputatul a informat că persoanele din diasporă, care nu sunt rezidente pe teritoriul R. Moldova (adică cei care stau mai puțin de 183 de zile în țară timp de un an), care nu sunt întreprinzători prin terenurile lor agricole, gospodării țărănești sau altă formă de activitate de întreprinzător (conform legii 1592/2022) – acele persoane NU sunt obligate să cumpere polița de asigurare medicală.

Deschide și: Deputații calmează cetățenii din Diasporă: Polițele medicale NU sunt obligatorii pentru cei, care nu locuiesc în țară mai mult de 1 an