Asociaţia Investitorilor Străini (FIA) se pronunţă în favoarea înlocuirii patentei în comerţ cu activitatea independentă. Membrii Asociaţiei susţin noile amendamente la Legea cu privire la patenta de întreprinzător, ce prevăd nu doar anularea patentei pentru activităţile de comerţ, ci şi introducerea unui nou concept în Codul Fiscal al Republicii Moldova, cel de „activitate independentă”, transmite IPN.

Noţiunea de „activitate independentă” presupune un regim simplificat de impozitare şi de desfăşurare a activităţii comerciale pentru persoanele fizice ce obţin venituri din activitatea independentă de comerţ: înregistrarea activităţii se va face prin depunerea unei cereri la organul teritorial al Serviciului Fiscal de Stat, plafonul veniturilor din vânzări va fi majorat de două ori, iar taxarea va fi de 1% din venitul din vânzări. Întreprinzătorii vor fi totodată scutiţi de plata taxelor locale.

Noile modificări presupun şi introducerea obligaţiei utilizării maşinilor de casă şi control, fapt ce va permite, în primul rând, evaluarea corectă a venitului obţinut din activităţile independente şi, concomitent, protejarea drepturilor consumatorilor, care, în caz de necesitate, vor putea apela la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.

Noul concept presupune mai multă transparenţă în desfăşurarea activităţilor comerciale, fără a majora povara fiscală pentru întreprinzătorii ce practică astfel de activităţi.

Potrivit FIA, sistemul actual de patente, graţie faptului că deţinătorii de patentă nu sunt obligaţi să ţină o evidenţă contabilă şi financiară, stă la baza unui număr impunător de eschivări de la achitarea impozitelor şi a vânzărilor tenebroase, fapt ce periclitează creşterea economică a ţării.

Asociaţia Investitorilor Străini este o asociaţie non-profit din Republica Moldova, fondată în septembrie 2003, cu sprijinul OCDE, de către cei mai mari investitori străini din ţară.