Acţiunile europene au deschis în scădere puternică în urma victoriei lui Trump la preşedinţia SUA
Principalii indici bursieri din Europa au început tranzacţiile de miercuri cu scăderi puternice în urma victoriei republicanului Donald Trump la preşedinţia Statelor Unite, care este cea mai mare piaţă de export a regiunii, relatează Bloomberg.
Victoria lui Trump este o veste proastă pentru companiile europene care obţin majoritatea veniturilor în America.
Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a început şedinţa de miercuri cu o scădere de 1,8%, declinul fiind alimentat de titlurile bancare şi cele ale producătorilor auto.
Euro a crescut cu până la 2,5% în raport cu dolarul.
IndiceleDAX 30 al bursei din Frankfurt scade cu 1,6%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,37%, iar FTSE 100 al bursei londoneze cu 0,5%.
La Madrid, indicele IBEX 35 este în coborâre cu 2,2%, în timp ce la Milano indicele FTSE MIB scade cu 2,3%.
Acţiunile băncilor spaniole Bilbao Vizcaya Argentaria şi Banco Santander, care au o expunere mare la active emergente, au pierdut minim 5%.
Credit Suisse, care depinde de America pentru peste o treime din venituri, înregistrează un declin al titlurilor de 3,5%.
Acţiunile Daimler scad cu 5%, cel mai mare declin în rândul companiilor auto.
Victoria lui Trump este o nouă lovitură pentru Uniunea Europeană, care se confruntă cu votul britanicilor pentru Brexit.
”Victoria lui Trump va dăuna comerţului”, consideră James Butterfill, director la firma de cercetări şi investiţii ETF Securities din Londra.
O altă problemă a Europei este valul de populism, iar rezultatul alegerilor din SUA îl va amplifica, a adăugat Butterfill.
Companiile europene obţin circa 17% din venituri în America de Nord, iar cele din Belgia, Irlanda şi Elveţia sunt cele mai expuse, potrivit estimărilor din luna mai ale Morgan Stanley.
Până la închiderea tranzacţiilor de marţi, Stoxx600 a pierdut de circa două ori mai mult decât S&P 500 Index, după data de 5 septembrie.
sursa: News.ro