Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni cu cel mai mare avans din ultimele două săptămâni, în pofida rezultatului negativ al referendumului din Italia, care a dus la demisia premierului Matteo Renzi, relatează Bloomberg.

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a avansat cu 0,6%, susţinut de titlurile companiilor auto şi cele miniere.

Indicele FTSE MIB Index al bursei din Milano a scăzut cu 0,2%, după ce a fluctuat între creştere şi o scădere de până la 2,1% pe parcursul tranzacţiilor.

”Votul negativ a fost luat deja în considerare, concluzia este că nu a fost considerat un eveniment de risc major pentru piaţă, nu a fost un vot pentru apartenenţa la UE”, a spus Sylvain Loganadin, analist la FXCM în Paris.

Euro a coborât cu până la 1,5% faţă de dolar, înainte de a inversa pierderile.

Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a închis în urcare cu 0,2%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,63%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1%.

sursa: News.ro