ASITO-ul lui Platon, pe brânci. CNPF a retras licența
Una din cele mai mari companii de asigurări din Republica Moldova a rămas fără licența de activitate după ce Comisia Națională a Pieței Financiare a luat astăzi decizia respectivă.
În același timp, CNPF a interzis companiei de asigurări să desfășoare activitatea de asigurare și/sau de reasigurare. Totodată ASITO este „obligată să ia toate măsurile necesare notificării sau comunicării asiguraților, atât cu privire la posibilitatea acestora de a rezilia/rezoluționa contractele de asigurare încheiate cu Compania, cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, la acordul părților…”.
Decizia CNPF a fost luată după ce reprezentanții companiei de asikgurări au cerut acest lucru.
De precizat este și faptul că acum două zile ASITO a anunțat repetat că își vinde un pachet de 3 866 669 acţiuni ordinare nominative. Prețul acestora a fost scăzut până la 4,16 lei per acțiune. Asta în timp ce în primăvara 2018 ASITO a scăzut prețul celor 3 866 669 (trei milioane opt sute şaizeci şi şase mii şase sute şaizeci şi nouă) de la 14 lei și 79 de bani lei până la 6 lei și 80 de bani.
Detalii: ASITO vinde acțiunile controlate de Platon la preț de-o pâine
Amintim că de când a fost reținut supranumitul „raiderul nr. 1 din spațiul CSI”, Veaceslav Platon, mai multe companii s-au pomenit cu sechestru pe unele pachete de acțiuni peste noapte. Este vorba de companiile „Moldasig”, „Asito”, „Alliance Insurance Group” și băncile comerciale „Moldova-Agroindbank” și „Moldindconbank”, care sunt în căutare de cumpărători a acțiunilor.
--------------------------------- Cele trei companii de asigurări din Republica Moldova: „ASITO”, „Alliance Insurance Group” și „Moldasig”, care figurau în unul din dosarele lui Veaceslav Platon, au mers în instanță în repetate rânduri pentru a cere judecătorilor ca să substituie sechestrul pus de Procuratura Anticorupție pe o anumită parte din acțiunile lor.
Astfel pe 15 februarie 2017, prima instanţă a admis cererile de substituire a sechestrului aplicat pe acțiunile acestor companii. Magistrații au decis să fie deblocate acțiunile majoritare a două companii - „Alliance Insurance Group” și „Asito” - și să fie emise noi acțiuni. Totodată, magistrații au decis să fie aplicat sechestru pe conturile bancare unde vor fi transmiși banii în urma comercializării acțiunilor nou emise.
Mass-media a scris anterior că clădirea ASITO ar fi fost cumpărată din banii de la Banca de Economii - bancă fraudată în timpul „furtului miliardului”. După ce s-au plimbat prin conturile mai multor companii din Marea Britanie și din zone offshore, aproape 140 de milioane de lei din creditele BEM au ajuns pe conturile firmei britanice Calmview Service LTD. Aceasta, prin intermediul companiei Pavrapid SRL, a transferat banii companiei de asigurări ASITO SA, care atunci era controlată de omul de afaceri Veaceslav Platon.
Detalii: ASITO vrea scoatere sechestrului aplicat pe bunurile companiei în dosarul Platon
Dosarul Platon // ASITO și Moldasig au scăpat de un sechestru dar au dat de altul