Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul i-au fost atribuite, printr-o decizie a Guvernului, funcțiile Comitetului Național de Facilitare a Comerțului. Comitetul Național de Facilitare a Comerțului a fost instituit pe 9 iunie 2016, în conformitate cu angajamentele Republicii Moldova față de Organizația Mondială a Comerțului.

Comitetul este autorizat să discute și să elaboreze soluții privind problemele de importanță națională legate de comerțul extern. Totodată, de competența acestuia ține examinarea și promovarea proiectelor de investiții necesare implementării Acordului OMC de Facilitare a Comerțului, transmite IPN.

Potrivit membrilor executivului, Consiliul Economic pe lângă prim-ministru s-a manifestat drept o platformă productivă de dialog dintre sectoarele public-privat, astfel că va fi în măsură să îndeplinească și funcțiile nou atribuite.

Funcția de coordonare a activităților ce se referă la implementarea Acordului OMC de Facilitare a Comerțului rămâne, ca și până acum, pe seama Serviciului Vamal.