Deşi încă nu se ştie cu cât anume, tarifele la energia termică şi electrică vor fi majorate şi în acest an. Termoelectrica a solicitat o majorare cu 12,3% (până la 179,51 bani/kWh), pentru energia electrică, şi cu 27,4% (până la 1257,38 lei/Gcal), pentru cea termică.

Reprezentanții Termoelectrica își motivează solicitarea prin faptul că au crescut semnificativ costurile de producere şi livrare a energiei electrice și termice, de la ultima ajustare a tarifelor, care a avut loc în octombrie 2011. Din această cauză au fost acumulate datorii de aproximativ 2,8 miliarde de lei. 

După ședința publică de astăzi unde au avut loc dezbateri privind majorarea tarifelor la energia termică și electrică, reprezentanții ANRE au menționat că întreprinderea a făcut eforturi majore în ultima perioadă pentru reducerea costurilor. Au fost făcute optimizări a personalului dar s-au diminuat cu mai mult de 50 la sută investițiile. 

„Până la începutul sezonului rece vom avea tarife noi, majorate însă deocamdată nu se știe cu cât. Dacă au fost careva costuri nejustificate invocate de Termoelectrica noi le vom lua în considerare. Vom lua în calcul toate datele pentru ca impactul asupra majorării să fie unul cât mai mic”, a spus reprezentanții ANRE. 

Tot astăzi, la începutul dezbaterilor publice, activiștii și membrii „Partidului Nostru", în frunte cu candidatul partidului la prezidențiale, Dmitri Ciubașenko, au protestat în fața sediului ANRE împotriva intențiilor de majorare a tarifelor la căldură și energia electrică.

S.A. „Termoelectrica" a fost creată în luna iunie 2015 ca rezultat al procesului de reorganizare a trei entităţi existente anterior – S.A. „Termocom", S.A. „CET-1" și S.A. „CET-2".