Am urmărit vineri seara, la BBC Hard Talk, un interviu cu ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

El vine după un altul, cu Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, cu o zi înainte. Cum mă aflam la Bruxelles, la un workshop NATO de nivel înalt cu experți din domeniu, interviurile au fost cu atât mai șocante prin discrepanța lor față de realitate și de situația curentă a Federației Ruse în Crimeea, Estul Ucrainei, Siria, în raport cu comunitatea internațională, cu ONU însăși, deși ocupă un fotoliu în Consiliul de Securitate ca membru permanent.

Las la o parte interviul cu Peskov, care era în nota obișnuită. De propagandiști și apărători sub jurământ pentru orice nefăcută a președintelui rus sunt sătul, și am văzut o mie. Însă la nivelul inteligenței ministrului rus de Externe și al cunoașterii interfeței internaționale, a uzanțelor, bunei cuviințe, lucrurilor ce se pot face și ce nu, Lavrov este un maestru. La fel și în relația cu presa. Prestația sa însă a fost de pomină.

Fardat și aranjat de nu i se mai cunoștea vârsta, Serghei Lavrov a vrut să pară jovial și, în orice caz, extrem de sigur, pe tot parcursul interviului. Deși interviul a fost fair-play, acoperind toate temele la zi, iar realizatorul nu l-a cruțat deloc, Serghei Lavrov a ținut să dea impresia că este tot timpul în ofensivă, că e tot timpul în poziția de a ataca contrapartea pe care și-a definit-o, cum altfel, în Statele Unite, acțiunile americanilor, președintele Obama și omologul său, John Kerry. Acest comportament a subliniat, în mod paradoxal, tocmai faptul că situația reală este contrară celei pe care o afirmă, Lavrov având momente de penibil absolut, prin neadecvarea la tonul folosit, neobișnuit pentru sine, ca diplomat, dar și pentru gravitatea temelor discutate. O senzație generală grotescă de personaj ce râde ca proasta-n târg când cineva îi spune alarmat că i-a luat foc casa!

Serghei Lavrov nu a răspuns la nicio întrebare. Nici nu avea cum. Orice răspuns real sublinia postura defensivă în care ar fi trebuit să se afle, explicațiile pe care trebuia să le furnizeze, răspunsurile neplăcute pe care ar fi trebuit să le formuleze pentru a-și apăra țara și acțiunile militare agresive ale acesteia. Nici măcar nu a ales, ca Peskov înaintea lui, în ajun, să paseze unele responsabilități către „colegii militari”. Nu. Lavrov a încasat toate întrebările zâmbind superior și deseori nepotrivit și a reacționat la toate întorcând oglinda de la sine și arătând cu degetul către terț. Terțul fiind vinovatul de serviciu, SUA.

Ca un banal propagandist de provincie, rivalizând ca bădărănie cu ambasadorul său de la București, Kuzmin, Serghei Lavrov a răspuns la toate întrebările care-l responsabilizau și acuzau Rusia pe modelul „noi ca noi, dar să vedeți SUA ce au făcut”. Precum castravetele din familia cucurbitaceelor, dintr-o scenetă jucată admirabil de Florin Piersic, indiferent de lecția la care era scos, elevul întruchipat de marele actor se ducea la lecția știută. Așa și Lavrov, indiferent de întrebare, răspunsul era inevitabil că SUA nu au separat opoziția moderată de Frontul Al Nusra, organizație teroristă, cu variațiile unui atac – SUA protejează Al Nusra. Întrebat despre victimele civile ale atacurilor aeriene, despre măcelul civililor din spitalele din Alep, despre atacul convoiului ONU și Crucii Roșii cu ajutoare umanitare, peste tot răspunsul era invariabil: SUA nu au separat opoziția moderată de Frontul Al Nusra.

Interviul a atins cote ridicate ale penibilului atunci când, la reluarea întrebării despre bombardarea civililor, Lavrov a cerut probe, și la prezentarea probelor le-a negat și a spus că SUA au inventat termenul de victime colaterale! Confruntat cu faptul că SUA își cer scuze pentru erori, Lavrov a spus că nu are a-și cere scuze. Ca și cum SUA e vinovată de uciderea civililor intenționat de către ruși, pentru că au dat un nume acțiunii militare ce vizează ținte legitime, dar nimerește accidental și civili! Nici despre prăbușirea avionului Malaysian Airlines deasupra Donbasului nu a avut o logică mai corectă: nu a văzut probe și însăși comisia de anchetă, în raportul final, își rezervă dreptul să mai aducă probe (toate însă tot pentru condamnarea Moscovei, dar asta nu a mai fost subliniat). Dealtfel, întregul interviu are loc în timp ce ONU și toate componentele sale vorbesc despre crime de război ale Rusiei în Siria, Donbas și în doborârea avionului. Reacția lui Lavrov probează că argumentele logice și factuale s-au epuizat și Rusiei i-a mai rămas doar propaganda.