Alexandru Solcan // Piața prezidențialelor: avem de toate
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a demarat,acum și oficial.Cunoaștem lista candidaților înregistrați.Avem de tot felul: candidați-sistem și candidați-antisistem, candidați pro-europeni și candidați pro-ruși,candidați constructivi, dar şi distructivi; în fine, avem spoileri și clone. Avem di tăti, vorba Planetei Moldova! Asta ne-am dorit? Și da, și nu. De asta avem nevoie acum? La sigur, nu! Un lucru este limpede: marea majoritate a cetățenilor speră că rezultatele alegerilor vor influența în bine mersul lucrurilor din țară.
Inițial au fost 25 care și-au dorit președinția, au reușit să se înregistreze 16, șanse reale au vreo 5, vor rămâne 2, apoi 1. Luând în calcul segmentele electorale pe care mizează candidații, favoritul campaniei este Igor Dodon. În turul doi i se va opune cineva dintre Maia Sandu, Andrei Năstase, Marian Lupu sau Iurie Leancă. Așa spun sondajele. Cât dintre independenți, sondajele îl iau în serios doar pe Valeriu Ghilețchi.
De fapt, pe ringul electoral, în mod real, se confruntă trei forțe. Una din ele este reprezentată de exponenții vectorului estic. E uimitor cât de viabil poate fi un proiect inexistent atunci când ai la dispoziție un arsenal propagandistic masiv și un cetățean deziluzionat și turmentat politic. Dodon este creditat cu cele mai mari șanse. Accederea acestuia în turul doi este, practic, garantată, inclusiv de ceilalți concurenți, care operează pe acest segment electoral (destul de impunător, în treacăt fie zis). Aici, din partea PN, concurează Dmitri Ciubașenko, șansele căruia sunt, totuşi, iluzorii.
A doua forță este formată din exponenții clanului Țopa și Filat. Deși Țopii sunt condamnați de instanță și au fugit peste hotare, iar Filat e condamnat, şi el, la 9 ani de pușcărie, cauza lor, vorba ceea, este încă vie. Acest grup este reprezentat de Maia Sandu și Andrei Năstase. De o bună bucată de vreme se vorbește de un candidat unic, dar, cum spun basarabenii, slabă nădejde. Dacă, totuși, miracolul se va produce și candidatul unic va fi identificat, atunci lupta pentru locul doi va fi una foarte strânsă.
Cea de-a treia opțiune o constituie partidele aflate la guvernare. Cele mai mari șanse le are, aici, Marian Lupu. În spatele președintelui PD se află organizațiile locale de partid, resursele administrative și cel mai solid holding mediatic din țară. Mai este Mihai Ghimpu care, de data asta, a hotărât direct și tranșant să declare unirea cu România drept principala opțiune a liberalilor în campania prezidențială. După toate probabilitățile, în această campanie pedalarea pe unionism nu va face diferența. Acest lucru se întâmplă și din cauza protagoniștilor mesajului. Mare înghesuială pe acest segment: nici aici nu s-a reușit identificare unui candidat unic.
Mai este, desigur, Iurie Leancă. Emanația PLDM-ului de altă dată, capul tuturor ratingurilor din perioada premieratului, Leancă a căzut în dizgraţia mai întâi a șefului de atunci al partidului, iar mai apoi și a celorlalți care au mai rămas în formațiune. Aceasta s-a întâmplat de îndată ce Iurie Leancă, pe când încă mai era prim-ministru, a insistat pe investigarea fraudei bancare de către Kroll. Ulterior, foștii colegi de partid au încercat să pună pe umerii lui Leancă, „simplu premier”, cum s-a definit însuşi, pe atunci, toate păcatele propriei guvernări. Şi, în bună parte, le-a reușit. Cu tot suportul pe care-l are din partea partenerilor de dezvoltare occidentali, Iurie Leancă nu beneficiază deocamdată, în sondaje, de un scor pe care și l-ar dori. Deși, dintre toți candidații, liderul PPEM pare a fi cel mai pregătit pentru ocuparea fotoliului de președinte. După cum se vede, la electoratul nostru prinde mai bine o bădărănie sau o minciună decât un discurs corect și coerent. Era extraordinar dacă guvernarea, conştientizând pericolul victoriei lui Dodon, din start făcea un pas înapoi şi accepta să sprijine candidatura lui Leancă – exponent al opozitiei constructive. Din păcate, nu a fost să fie. Leancă nu are, cel puţin în momentul de faţă, şanse prea grozave de a accede în turul doi, dar timp mai este si loc de surprize încă se găseşte...
Cine va fi oponentul lui Dodon în turul doi? Asta-i întrebarea!... E greu de spus. Chiar dacă se hotărăsc pentru un candidat unic, încă nu înseamnă că simpatizanții lui Sandu vor vota orbește cu Năstase sau invers. Pe de altă parte, candidatul PD, având la dispoziție un arsenal impunător de resurse organizaționale, administrative și mediatice, la sigur, va continua să crească în opțiunile electoratului. Însă în ce măsură Marian Lupu va reuși să atragă voturile adepților Maiei Sandu și (sau) ai lui Andrei Năstase? Maia Sandu sau Năstase, fără voturile electoratului PD, vor face faţă în turul doi? Aici am mari semne de întrebare. O bună parte din adepții acestora, în lipsa propriului candidat, vor prefera, în turul doi, să stea acasă, iar aceasta sporește șansele lui Igor Dodon de a câștiga alegerile.
Despre faptul că în condițiile Republicii Moldova alegerea directă a președintelui este o pierdere de timp, resurse și eforturi s-a mai scris. Dar, așa cum zicea Shakespeare, ,,În tot răul există un strop de bine”. După o perioadă îndelungată, politica de la Chișinău devine mai personalizată. Scorul obținut de candidați (mulți dintre care sunt şi lideri de partid) va avea un impact direct asupra poziționării ulterioare a acestora în cadrul formațiunii. Unii dintre ei – care astăzi încă se visează președinți de țară – vor trebui să constate faptul că, în opțiunile electoratului, nu se ridică nici măcar la nivelul marjei de eroare. În mod normal, vor urma demisii de onoare, dacă, desigur, printre ambiții și orgolii, aceasta mai constituie o valoare împărtășită de liderii partidelor noastre.
Trebuie să recunoaștem că printre cei 16 candidați înregistrați sunt persoane pentru toate preferințele și exigențele electoratului. Nu ne mai putem văicăra că nu avem pentru cine vota. Vrei un președinte care, alături de actuala guvernare, să se implice activ în implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană? Votează Marian Lupu, Iurie Leancă, Mihai Ghimpu, Valeriu Ghilețchi. Vrei scandaluri, show-uri și confruntare? Votează Dodon, Năstase, Dumitri Ciubașenko, Maia Sandu (chiar dacă ultimele sale mesaje sunt mai temperate). Nu este exclus ca, în urma unor reflecții, opțiunea noastră să migreze spre următorul din topul preferințelor, cotat cu șanse mai mari, astfel încât votul să nu fie pierdut. Așa ar fi rațional. Iar în turul doi, mulți dintre noi, ca de obicei, ne vom lăsa pe mâna răului cel mai mic.