Dar, de fapt, la ce v-ați așteptat ? No, pe bune, ați dorit cumva o sărbătoare pașnică, civilizată, în care polițiștii ar fi fost îmbrăcați în uniforme festive, în care mahării zilelor de azi să se contopească cu nărodul? Aș… Fiți serioși...

Dar, de fapt, la ce v-ați așteptat ? No, pe bune, ați dorit cumva o sărbătoare pașnică, civilizată, în care polițiștii ar fi fost îmbrăcați în uniforme festive, în care mahării zilelor de azi să se contopească cu nărodul? Aș… Fiți serioși...

Mă simt obligat, din start, să vă spun că eu unul nu sunt adeptul evenimentelor de acest fel. Am o aversiune față de parade, mai ales militare. Dar într-o discuție la acest subiect pe care o duceam acum cinci ani în urmă cineva îmi zicea că pentru armată și celelalte corpuri care participă la defileu, este un prilej de a ieși din umbră, de a se simți mândri de ceea ce fac. Exact asta mi-a spus și un cunoscut militar pe care printr-o minune îl întâlneam în PMAN tot atunci, cu 5 ani în urmă, împopoțat într-o uniformă nou-nouță. Era în plină repetiție a defileului. Mi-a zis că în sfârșit vor avea și ei ocazia să fie văzuți de lume, să se știe că există și ei, că li s-au mai oferit, cu ocazia defileului, echipamente și au ieșit din amorțeală. Mai pe scurt, omul era chiar foarte și foarte satisfăcut, era însuflețit și îi sclipeau ochii de emoție mai ceva ca steluțele de pe epoleții uniformei. De la acea întâlnire am lăsat-o și eu mai moale. Mă rog, dacă un eveniment din acestea îi fac măcar pe câțiva fericiți, are dreptul la existență, cu atât mai mult că de armată, poliție, pompieri, etc., etc. chiar avem nevoie.

Dar să revenim la ceea ce s-a întâmplat pe 27 la Chișinău. Să vorbim mai întâi de acea scenă improvizată cu VÎP-uri („Δ de la înfumurat aici, nu de la important): să știți că ai noștri nu sunt originali. Peste tot există „tribune oficiale”. Uite-așa, de exemplu, a arătat acea din Franța:

Faimoasele băi de mulțime à la Gorby, cu renumita sa replică „Unde mai aproape?” sunt istorie și vor rămâne excepționale încă pentru mulți ani înainte... Ceea ce spune multe despre lumea în care trăim, dar, repet, nu este deloc ceva caracteristic doar nouă.

Mai departe lucrurile se complică: toată lumea bună a făcut reportaje despre garduri, poliție înarmată până la gât, cordoane de securitate și... lacrimogene. Gaze, în primul rând, dar și numeroase imagini cu bătrâni ori copii privind de după un gard la evenimente.

Supărător? Revoltător?

Dar, dacă e să ne amintim de toate câte s-au întâmplat în ultimile luni și de apelurile Dadaiștilor și ale lui Usatâi nemijlocit înaintea zilei de 27 august, cum putea oare să fie altfel? Ce reacție să așteptați de la poliție după ce ei au rezistat cu greu și au făcut față unui asalt al Parlamentului, când unul dintr-ai lor mai nu a fost strangulat cu doar câteva luni în urmă? Câte săptămâni a durat acea isterie pe rețelele de socializare cu campania „nu mă tem”? Video-ul lui Usatâi l-ați privit? Și cine a tot pipărat „atmosfera” înainte de paradă? Nu tot acei care astăzi publică poze cu copilași-drăgălași și bătrânei-ghiocei după gratii? Și cum să nu publici asemenea imagini? Cum să nu rămâi emoțianat? Bănuiesc că aceste imagini au stârnit mult mai multe lacrimi decât gazul folosit de polițiști. Și ce fericire pentru presă, inclusiv acea internațională! Faci tabula rasa asupra a tot ce a precedat această zi, publici o imagine-două, și gata: ai un reportaj lacrimogen bun de publicat pe euronews.

În Franța gardurile arată cam așa. Dar asta la ei, acolo unde luptele se duc în altă parte și nimeni nu cheamă „мочить в сортире” puterea de Ziua Independenței.

E urât ceea ce s-a întâmplat? Este, bineînțeles. A reacționat poliția excesiv? Posibil, dar nu sunt deloc sigur. Țineți cont și de faptul că polițistul care stătea în cordon e om și el și nu prea cred că i-ar place să fie strangulat la fel precum a fost colegul său acum câteva luni. Ăștia seamănă a spectatori pașnici?

Nu credeam că-i voi da vreodată dreptate lui Dodon, dar aici sunt obligat... Ori ăsta a fost și scopul? 

Pe bune, dragii mei, spațiul mediatic din Republica Moldova este un circ continuu, inclusiv ceea ce pot citi pe rețelele de socializare. Absurdistan. Mă tem că degrabă, pentru a vorbi cu cineva normal la minte, va trebui să bat la ușa caselor de nebuni...

Iar la final am să vă zic și care ar fi fost cea mai frumoasă și mai elegantă formă de protest: să nu vină nimeni! Doar închipuiți-vă: VÎP-uri în țarcul lor, polițiști înarmați, oaspeți importanți, paradă în toi, iar în piață – NIMENI.