Am privit cu atenție lansarea campaniei electorale, în partea ei aşa-zicând serioasă. Exceptând sondajele (şi controversele legate de retragerea lui Andrei Năstase), singura mişcare relevantă – în această campanie care începea să băltească – este, neîndoios, lansarea comună a candidaturii Maiei Sandu. Măcar la Chişinău, dacă nu şi în teritoriu. Chiar dacă, după cum am mai spus, gestul e suficient de tardiv, neconvingător și încă ambiguu.

Ultima săptămână de campanie ne-a adus, pe rând: interviul lui Vladimir Plahotniuc, elemente legate de activitatea guvernamentală, cu semnificaţie electorală, episodul Gorbunțov (care anunță clar exilul auto-impus al primarului de Bălți, spre a evita arestarea, meritată, pentru implicarea în acte de criminalitate organizată). Notabilă, sub aspect electoral, e şi promisiunea – dacă nu ameninţarea – unor candidaţi privind viitoarea arestare a unuia sau altuia dintre contracandidați ori actori politici. Avem şi o variantă mai nuanțată: numirea unui procuror general, care să aplice, el, promisiunile respective.

Aici, de altfel, merită să facem câteva clarificări. Democrația, europenismul și regulile statului de drept presupun – se ştie – instrumente stricte, respect pentru Constituție și legile țării și, mai ales, urmărirea strictă a procedurilor și regulilor jocului, inclusiv (sau în primul rând) separarea puterilor în stat. De aceea afirmații ca cele de mai sus șochează și îndreaptă lucrurile spre un voluntarism artificial. Te întrebi dacă cel care le proferează are o cât de aproximativă idee despre regulile democratice...

Într-adevăr, un președinte urmărește, întotdeauna, prevederile constituționale, care îi stabilesc strict atribuţiile şi limitele marjei de mișcare. Orice depășește un asemenea statut este, fără dubiu, condamnabil. De aceea un președinte democrat trebuie să evite elemente ce implică atribuții care nu-i revin sau care sunt, direct, apanajul cu totul altei puteri în stat – justiţia.

Este motivul pentru care m-am pronunțat împotriva promisiunii de a organiza alegeri anticipate: un preşedinte nu poate declanşa un asemenea proces. Mai mult: este și nerealist, într-un stat cu o majoritate stabilă şi un guvern, de asemenea, stabil. Alegerile anticipate, potrivit Constituției Republicii Moldova (care este Legea fundamentală – ţin să reamintesc), pot fi organizate numai în condiţia în care măcar două numiri de prim-ministru nu reușesc să întrunească voturile majorității în Parlament.

Dar, şi în acest caz, răspunderea pentru incapacitatea de a forma Guvernul îi revine tot preşedintelui – care trebuie să identifice corect, după consultări, un candidat potrivit cu funcţia de premier. Ideea că un președinte poate nominaliza voit un premier care să eșueze în formarea guvernului și obținerea votului de investitură, de două ori, doar cu scopul de a organiza alegeri anticipate, este fundamental împotriva regulilor de joc și, totodată, un descalificant gest politicianist.

În sensul acesta, preşedintele Timofti a reuşit să iasă absolut onorabil din situaţie atunci când, la nominalizarea celui de-al doilea candidat de prim-ministru, s-a folosit de absența unei majorități formale, ca și de absența unei propuneri a partidelor. Când majoritatea s-a constituit, a fost utilizată candidatura acelei majorități. Alta decât Vladimir Plahotniuc, dar respectând, în schimb, majoritatea nou formată. E cam singura marjă de mișcare a președintelui. Și țin să reafirm ceea ce am mai spus: președintele Nicolae Timofti va fi regretat indiferent de cine va prelua funcția după 13 noiembrie.

În ceea ce privește arestarea unui politician, om de afaceri, cetățean simplu, infractor notoriu sau oligarh ce a furat miliardul: acest pas nu îl poate face președintele, nici măcar un alt politician, ba nici procurorul general. Trec peste procedura de numire a procurorului general (ce nu-i oferă unui președinte puteri discreționare asupra persoanei în cauză, decât dacă are și acordul majorității). Dar chiar și așa, arestarea – într-un stat de drept, ce pretinde că e angajat serios pe drumul european – o face doar instanța, judecătorii, și asta cu dreptul de recurs al inculpatului.

Mai mult: și cel mai mare criminal în serie, într-un stat de drept, are garanțiile procesuale și i se respectă drepturile procesuale, ca și drepturile individuale la apărare cinstită. Deci abordarea privind arestarea cuiva într-o campanie prezidențială e sancționabilă din punctul de vedere al regulilor democrației, tocmai pentru că președintele nu are nicio atribuție în domeniu, nici măcar procurorul general, pe care îl desemnează (admițând că trece prin toate procedurile), ci, repet, instanța: după două grade de jurisdicție, cu respectarea tuturor regulilor și cu pronunțarea definitivă și irevocabilă a unei hotărâri judecătorești.

Din contra, ca apărător al cetățeanului și în calitate de cel mai important demnitar al statului, președintele Republicii Moldova trebuie, odată ales, să vegheze și să garanteze respectarea drepturilor la un proces corect pentru toți cetățenii statului pe care-l conduce. Aceasta, da, este o atribuție a unui președinte de stat și asta am aștepta să fie prevăzut în programele electorale și în dezbaterile electorale între cei doi candidați cu șanse.

Spunea cineva că, de atâta dorință de a lua electoratul lui Andrei Năstase și a demonstra că este suficient de hotărâtă, Maia Sandu riscă să-și piardă propriul electorat. Nu cred că e chiar așa, dar, sigur, nișa și avantajul real al candidatului unic al dreptei pro-europene de opoziție este respectarea și profesarea drepturilor omului, respectul pentru statul de drept, cunoașterea și aplicarea cu strictețe a prevederilor constituționale, a legilor și prevederilor altor acte normative subsecvente și încadrarea strictă în atribuțiile ce-i revin unui șef de stat. Așa va câștiga electoratul democrat, liberal și european al Republicii Moldova.