Alexandru Vakulovski // Tutun, iarbă, bani, Plahotniuc
Moldova continuă să fie o tablă de şah a nebunilor şi a combinaţiilor absurde. Am putea spune: ţara arde, iar noi luptăm cu tutunul. Săptămâna trecută MAI-ul a făcut ditamai conferinţa de presă pentru a arăta că poliţia munceşte, luptă cu tutunul şi-i îndeamnă pe moldoveni să devină informatori, să-şi toarne vecinii, prietenii, cunoscuţii când îi prind fumând în locuri unde fumatul este interzis. Deşi graniţa între locurile unde fumatul este interzis şi unde este permis nu e foarte clară, până la urmă iese că tovarăşul poliţist vă poate da sau nu amendă cum are el chef.
Am văzut efectele acestei conferinţe ieri, în autogara din Căuşeni. Am cerut un foc unui băiat, acesta mi-a dat, dar m-a avertizat că prin preajmă sunt poliţişti care împart amenzi pentru fumători. Am mers la marginea gării. Acolo am fost atenţionat de alt bărbat să merg mai într-o parte, că mişună poliţiştii. Efectul e invers – oamenii nu se toarnă, ei se avertizează de situaţiile absurde. Locuri special amenajate n-am văzut, e discutabil dacă în spatele gării, de exemplu, unde nu e lume, ai voie să fumezi sau nu.
O altă mare problemă „stringentă” a MAI-ului acum înainte de alegeri a fost închiderea cazinourilor din Chişinău. E foarte bine că au fost închise, dar alta e problema. Meritul pentru închiderea lor şi l-a luat asupra lui Vlad Plahotniuc: că el a promis şi acum a făcut. Poftim? Plahotniuc e tatăl lui Jizdan şi noi nu ştiam asta? Următoarea ţintă a lui Plahotniuc sunt traficanţii de droguri din Moldova: singur din cauza lor pensia e mică! Eu cred că cei din MAI ar trebui să aibă măcar o reacţie prin care să spună că nu i se subordonează oligarhului.
Politicienii îi dau o foarte mare importanţă lui Plahotniuc. Şi, după câte se pare, el e încântat de acest lucru. Ei spun că el învârte tot în Moldova. Plahotniuc confirmă şi-şi anunţă următorii paşi. E mai rău ca puşca din primul act care împuşcă în ultimul act. Dodon – Plahotniuc, cazino – Plahotniuc, Leancă – Plahotniuc, tutun – Plahotniuc, omorurile lui Usatâi – Plahotniuc, lupta cu drogurile – Plahotniuc, americanii – Plahotniuc, Maia – Plahotniuc etc. Culmea e că cel vizat nu participă în calitate de candidat la alegeri, deşi pare prezent peste tot.
Nu-i mai faceţi publicitate gratuită oligarhului. El nu poate fi chiar peste tot, nu-i poate susţine pe toţi – cum se spune. Marian Lupu – e candidatul lui oficial. În rest, dacă pute în bucătărie de la gunoi, vinovat nu e Plahotniuc, duceţi gunoiul la tomberon, nu-l acoperiţi, ca MAI-ul în „lupta cu fumatul”.