Faptul că alegerile prezidențiale vor fi pierdute de partida europeană era evident încă înainte de a fi anunțate. Pentru a-l prevedea, nu trebuia să fii profet. Era suficient să urmărești evenimentele politice recente, rezultatele sondajelor sociologice, contextul social-economic, atmosfera generală din societate. Nu e cu putinţă să provoci – sub acoperirea integrării europene – o criză financiară de proporții, fără a fi sancționat de electorat: în urma transferului negativ de imagine a avut de suferit chiar vectorul proeuropean.

Mai întâi, a fost un partid al cărui lider se vedea cel mai mare, cel mai important și, de fapt, unicul: un fel de șef peste toată țara. De aceea declarase – drept una din prioritățile sale politice – alegerea președintelui de către întreg poporul. Suna frumos. Cutează a te opune, când este vorba de popor – exponentul suveranității naționale. Dangaua de duşman al poporului îți era asigurată. Ideea unui președinte ales de popor a fost preluată, apoi, de o platformă ai cărei lideri şi-au zis luptători pentru dreptate și adevăr. Încearcă și acum să ripostezi ceva! Riscai să fii condamnat pe viață. Şi totuşi s-au găsit realiști care au afirmat răspicat – făcând trimitere la învăţăturile istoriei – că unde predomină sărăcia, corupția și minciuna sunt aleși, de regulă, populiștii. La noi (contribuţie locală, cum ar veni), preferatul sondajelor din ajunul alegerilor rămânea, în răspărul cutumei, candidatul de stânga, adică pro-rusul...

Pentru finalul dramei rămaseră doi concurenți: Igor Dodon și Maia Sandu. Socialistul opta pentru o relație mai strânsă cu Rusia și revizuirea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De ce trebuie revăzut documentul care, după cum afirmă specialiștii, este foarte bun și chiar ne avantajează, liderul socialist evita să ne spună. Judecând după rezultatele primului tur (care, apropo, nu au fost contestate), rezultă că cetățenii l-au crezut. În turul doi, Igor Dodon și-a mai diluat mesajul antieuropean și antiromânesc, încercând să ne convingă, ceva mai insistent, că șederea simultană în două luntri nu e doar posibilă, ci, pasămite, chiar benefică pentru organism! Examinând rezultatele preliminare din turul doi, constatăm că și de data asta majoritatea votanților au dat crezare afirmațiilor lansate de candidatul PSRM. După cum menționam, o bună parte din cetățenii Republicii Moldova, în toamna anului 2016, ar fi votat pentru Igor Dodon indiferent de ce ar fi spus liderul socialist. Iar politicianul a spus exact ce doreau aceștia să audă. Cât despre cei care încă nu au înţeles această particularitate a politicii din secolul de graţie XXI – marketizarea –, nu ne rămâne decât să-i invidiem.  Dacă e vorba doar de naivitate, bineînţeles!

Cel de-al doilea candidat, Maia Sandu, chiar a fost unic. A încercat – într-un fel de premieră istorică – să unească mesajul antioligarhic cu oligarhii care-i stăteau undeva în spate. Să combine aureola sfințeniei, pe care străduiau să i-o creeze susținătorii, cu păcatele aflării la guvernare; şi pretenția de lider politic carismatic, cu, vai, evoluția sub așteptări în dezbaterile electorale directe. Prestația liderului PAS, dar și a staff-ului său vor rămâne, ca un capitol mereu instructiv, în analele absurdului electoral, mai cu seamă prin tacticile aplicate.

Surprinzător pentru mulți, în turul doi al prezidențialelor s-a înregistrat o mobilizare exemplară a diasporei, care ne-a dat astfel de înțeles că nu suntem singuri și că, de fapt, nu e totul pierdut.

Acum suntem cu ochii pe instanţă (care examinează contestările înaintate de staff-ul Maiei Sandu) și pe decizia Curții Constituționale. Deși, indiferent de verdict, o parte din societate îl va contesta, putem afirma cu siguranţă. Acesta, probabil, este unicul drept pe care am reușit să ni-l însușim din anii ’90 încoace. Chiar dacă ne-am fi ales doar cu spiritul contestatar, tot ar fi meritat să rătăcim, mai bine de un pătrar de veac, prin hățișurile democrației. Iar faptul că aiurea cetățenii n-au reușit să-şi revendice nici măcar acest drept ne insuflă încredere şi optimism.

Cine, totuși, a avut de câștigat și cine a pierdut, efectiv, în aceste alegeri? Răspunsul e parcă la vedere. Dar să nu ne grăbim. Politica este o chestiune mult mai complicată decât își imaginează unii. Dacă, în viața de zi cu zi, când unul pierde, altul, de cele mai multe ori, are de câștigat, în politică, din contra, victoria se poate transforma în eșec, iar din înfrângere pot fi trase foloase. Politica mai admite situații când toți sunt perdanți, dar și cazuri când toți au de câștigat. Depinde cum gândeşti şi cum procedezi. Sunt avantajați cei care privesc mai departe. Ergo: să nu reducem cauza eșecurilor la invocarea până la saţietate a fraudelor, dar să încercăm, fiecare după puteri, să schimbăm lucrurile. Acţiunea e de preferat văcărelii (pentru care nici cei care o mai practică nu mai au urechi).

După cum menționat, rezultatul prezidențialelor era, din capul locului, aproape cunoscut. PD, principalul partid din actuala coaliție de guvernământ, încercând, probabil, să anticipeze evenimentele, a hotărât să aplice o stratagemă care pe mulți i-a luat prin surprindere. În prima etapă, democrații şi-au retras candidatul din cursă, după care au decis să mai reducă din atribuțiile președintelui, și așa destul de modeste. De data aceasta (se poate spune la fel de sigur), guvernarea o va avea de partea sa pe toată lumea nemulțumită de eventuala victorie a lui Igor Dodon. Chiar și pe cei care, până nu demult, cereau capul lui Plahotniuc. Oricât ar fi de dureros pentru unii, trebuie recunoscut că PD este, în momentul de faţă, singura forță politică ce poate dejuca realmente planurile socialiștilor cocoțați la președinție.

Prezidenţialele s-au călătorit. În curând vom afla decizia Curții Constituționale cu privire la validarea alegerilor. Nu vom şti însă niciodată, pe cât se pare, câte voturi ar fi luat Marian Lupu, câți cetățeni din diasporă nu au reușit să voteze și, esenţialul, la ce film a vrut Igor Dodon s-o invite pe Maia Sandu?...

Păcat, totuși, că liderul PAS a refuzat invitațiile repetate și insistente ale liderului socialist. Putea fi unicul lucru fezabil în toată pălăvrăgeala electorală. Cireșica de pe tortul unei campanii, care ne-a lăsat un gust amar.