Igor Dodon a fost ales președinte prin scrutin universal la 13 noiembrie. Suntem deja la o distanţă de aproape o lună și, în afara unor declarații și interviuri, noul ales a intrat deja – premieră pe dos, cum ar veni – în uitare și irelevanță. Lucrurile merg înainte, politicile se dezvoltă, vizitele se desfășoară, puterea și opoziția se confruntă în Parlament, iar Dodon... nu mai există! Decât poate prin tiradele și diatribele împotriva ministrului Apărării și prin tentația de a se insinua în politica de partid a PL, în prag de scindare.

Într-adevăr, trecerea lunii și prelungirea contestărilor la adresa mandatului pe care urma să-l preia l-au pus pe noul președinte ales la păstrare și, de fapt, oricât ar suna de dureros pentru el, în uitare. Nu-i mai puțin adevărat că și formula de abordare a realităților politice, pe care a practicat-o, a fost mai degrabă contondentă (ca să folosim un eufemism), de pe poziții de harță și superioritate (cu Guvernul, Parlamentul, cu președintele României), motiv pentru care onorabilul (e un cuvânt pe care îl regăsim şi la Caragiale, apropo!) a intrat într-o adevărată carantină. A fost la Moscova, dar, vai, ca simplu pieton, deși e așteptat să semneze ceea ce a convenit deja Guvernul în Comisia interguvernamentală. Cadou, din deferență și dorință de potențare: la masă cu Putin. Nu a ajuns la Bruxelles și o va face, eventual, mai târziu: după premierul Filip, după sosirea banilor europeni de proiecte și după semnarea și validarea deschiderii Centrului de contact NATO, însuşit de Dodon ca țintă de scandal (deși se bate cu morile de vânt; cu o reprezentanță mai degrabă diplomatică și civilă, pe care o are şi Georgia, şi Azerbaidjan, şi Ucraina și chiar și Rusia, cu tot cu reprezentare militară!...).

Cât despre România, nu există măcar invitația de a valida triada vizitelor simbolice pe care să o încheie la București, triadă lansată sforăitor ca program propriu. Iar ratarea vine tocmai pentru că poziționarea sa în chestiunile bilaterale nu a depășit încă nivelul de harță identitară și de respect al propriilor cetățeni și a opțiunilor acestora, bașca a cetățenilor României. Și asta în timp ce președintele Timofti a vorbit cu omologul său român la telefon și a primit cea mai mare distincție a României, Steaua României în grad de colan, pe care nu o deține decât președintele în exercițiu și Guvernatorul Băncii Naționale.

Nici pe plan intern lucrurile nu sunt dintre cele mai spectaculoase. Trec, rând pe rând, în Parlament, reformele cerute de FMI, Banca Mondială și UE. Iar legile ajung să fie și promulgate până să preia el, Dodon, funcția. Reforma pensiilor și majorarea vârstei de pensionare – trecută în primă lectură, reforma Guvernului și a funcției publice – sunt pe drum, independența ANRE și crearea prețului produselor energetice pe piață – aşijderea, în curs, după semnarea Memorandumului. Și vin și altele din urmă!

În alt plan, prerogativele care aveau incidență cu funcția de președinte se cam topesc și se integrează în subțirimea reală a funcției într-o republică parlamentară. SPP pleacă în subordinea Guvernului, cum era normal. Cred că vor lipsi, curând, și ultimele câteva elemente din spațiul relației președintelui cu SIS și şeful Statului Major, respectiv ministrul Apărării. Şi, dacă și elementul simbolic, legat de Consiliul Suprem de Securitate și Apărare (oricum consultativ), pleacă la Guvern, președintele rămâne un simplu reprezentant al statului, care face și semnează ce îi spune guvernul și ce votează majoritatea parlamentară... Poate refuza o singură dată numiri. Oricum, procurorul general e deja arvunit, până ca Dodon să pășească în reședința președintelui.

Deşi ales direct, cu legitimitate importantă, Igor Dodon a fost, totuşi, mai aproape decât se aștepta de a pierde confruntarea cu Maia Sandu care a candidat fără mai nimic, dar a luat tocmai 48%. În ciuda discrepanței resurselor, organizării, forței politice, fără implicarea României în alegeri – promovarea semnalelor de venire la vot, respectiv acoperirea călătoriei cu trenul e la capitolul bunăvoință și susținerea participării, nu intră în acțiunile de ingerință şi nici nu pot fi catalogate ca atare – dar cu implicarea masivă a Rusiei în turul doi. Rusie care a plătit și deplasat – cu ordin! – 19.000 de locuitori din Transnistria, ca să-l voteze pe Dodon. Plus echipele de organizații la firul ierbii, care au bătut satele din Nordul Moldovei, cu minciunile despre sirienii ce ocupă, să te cruceşti, casele celor plecați din țară cu acordul Maiei Sandu! Cu bârfele despre pretinșii elevi care s-au sinucis, pentru că fostul ministru al Educației nu i-a lăsat – altă cruce largă! – să copieze la bacalaureat, punându-le camere de supraveghere. Să mai pomenim de Episcopia de Bălți a Bisericii Ortodoxe Ruse, care a afurisit-o pe Maia Sandu, în timp ce-i făcea deschis campanie lui Dodon? Cam multe opinteală pentru un asemenea rezultat! Să numărăm numai afișele și panourile publicitare și cheltuiala tot nu se justifică!

Urmează, în mod fatal, s-ar zice, dacă ne gândim la condiţia preşedintelui ales, Crăciunul pe vechi și Anul Nou. Undeva pe aici va depune și Dodon jurământul, asta dacă nu cumva în noaptea de Revelion va vorbi tot președintele Timofti, ca un gest suprem de sfidare a noului ales.

Urmează, apoi, sărbătorile pe vechi, care se termină după Bobotează și Sfântul Ion, hăt prin 21 ianuarie. Cu alte cuvinte, urmează încă o lună și ceva când nimeni, de la opincă la vlădică, nu are timp de Dodon. Cu o asemenea pauză și cu un asemenea program, noul președinte va prelua mandatul complet irelevant, cu susținere publică marginală și uitat de mai toți. Iar imboldul pe care PSRM l-a primit prin victoria în alegeri se va topi complet până atunci. Dacă, între timp, și o întreagă pleiadă de parlamentari socialiști nu va părăsi cumva barca, pentru a se alătura actualei puteri de care, de altfel, țineau deja de mai multă vreme.

Asta da, surpriză electorală! Adevărată lovitură de teatru! Și, colac peste pupăză, Dodon și-a mai dat repejor şi demisia din partid, pierzând ca atare o tribună de exprimare politică. Ba a adus-o de acasă și pe Zinaida Greceanîi cea care, după 7 aprilie 2009 – din postură de prim-ministru! – i-a ameninţat pe tineri că va dispune utilizarea armelor, dacă vor reîncepe protestele. A adus-o ca să arate că e puternic și pus pe fapte mari! Învățătură de minte pentru cei cu comportament excesiv și care ignoră trufaş regulile jocului şi statutul de şef de stat!