Alegerile prezidenţiale de la 30 octombrie se aşază într-o matcă scontată de noi deja: cea a împingerii în prim-plan a candidaţilor pro-ruşi. Înghesuiala pe dreapta ameninţă să ducă la canibalizarea campaniilor şi a voturilor şi să permită, în cele din urmă, manifestarea deplină a votanţilor pro-ruşi, oricum mult mai disciplinaţi la vot.

Alegerile prezidenţiale de la 30 octombrie se aşază într-o matcă scontată de noi deja: cea a împingerii în prim-plan a candidaţilor pro-ruşi. Înghesuiala pe dreapta ameninţă să ducă la canibalizarea campaniilor şi a voturilor şi să permită, în cele din urmă, manifestarea deplină a votanţilor pro-ruşi, oricum mult mai disciplinaţi la vot.

De ce există un avantaj substanţial al candidaţilor pro-ruşi? În primul rând, pentru că sunt doar doi: Igor Dodon, preşedintele PSRM, şi Dmitri Ciubaşenko, omul lui Renato Usatîi. Retragerea lui Vladimir Voronin din cursă duce la menţinerea voturilor între cei doi, iar îndemnul la boicot are efecte reduse în menţinerea acasă a votanţilor stângii, deoarece toată campania electorală este un eveniment prin care toate partidele îndeamnă la vot, iar o voce singulară de boicot nu înseamnă decât abdicarea comuniştilor de la cursa electorală, descalificantă pentru un partid. Mai mult: comunică faptul că acel partid nu are candidat prezidenţiabil (sau preşedintele Voronin nu e de acord să promoveze pupilul-succesor cu această ocazie, ci să menţină controlul asupra propriului partid).

Deci, atât timp, cât pe stânga sunt 2 candidaţi, pe dreapta – vreo 5 principali (spre deosebire de PDM şi de consilierii săi, eu am, foarte clară, evaluarea că partidul de la guvernare în Republica Moldova, asumat pro-european, este perceput ca partid de dreapta. Şi nici nu putea fi altfel, pentru că reformele şi drumul pro-european nu califică în Republica Moldova un partid de stânga, chiar dacă al său candidat, Marian Lupu, are abordarea ambiguă identitară, care îl poate încă menţine în confuzie doctrinară). Când împarţi voturi comparabile (ultimul sondaj făcut la 25 de ani de independenţă arată raportul egal între pro-europeni şi pro-ruşi/eurasianişti, cu un mic plus la tabăra pro-europeană, în premieră după 2014,) evident că, pe medie, fiecare dintre cei pro-ruşi are o cotă mai bună decât pro-europenii. Cum şi la partide cele două formaţiuni de stânga, PSRM şi PN stau mai bine în sondaje, şansa intrării la braţ în turul doi e suficient de mare.

Mai există o motivaţie pentru care există o posibilitate mare ca ambii candidaţi pro-ruşi să intre în turul 2: mobilizarea electoratelor. Orice sondaj de opinie e făcut pe un eşantion comparabil cu situaţia demografică din ultimul recensământ cunoscut, deci pe o repartizare a structurii de vârstă mai degrabă egală cu cea de la nivelul întregii populaţii. Însă capacitatea de mobilizare alterează aceste rezultate. De exemplu, dacă persoanele cu vârste de peste 60 de ani reprezintă 22% din populaţie, dar sunt prezente la vot în proporţie de 55% din numărul alegătorilor de la urne, atunci rezultatul final va reprezenta această diferenţă de mobilizare. În cazul dat, o mobilizare mai bună a acestei categorii de vârstă – foarte probabilă – duce la promovarea preponderent a candidaţilor pro-ruşi în tururul al doilea de scrutin. Acolo unde regulile alegerii se schimbă substanţial.

În al doilea rând, ca şi probabilitate, intrarea în turul doi reclamă acumularea de voturi. Aici bătălia putere – opoziţie pro-europeană este una ce implică resurse şi putere mediatică, dar opoziţia este dominantă şi ameninţă să trimită un candidat în turul doi de scrutin. Cum şi puterea e ruptă în două, poate în trei – Lupu şi Ghimpu, eventual şi Leancă – preeminenţa revine candidatului dreptei de opoziţie. Şi aici e una din marile chei ale scrutinului: unitatea dreptei în spatele unui singur candidat, Maia Sandu, cel mai probabil, duce la intrarea în turul doi şi la posibilitatea câştigării turului de scrutin. O prezenţă mai puţin vocală împotriva puterii creştea şansele de câştig în turul doi, dar crea dificultăţi pentru a intra în cel de-al doilea tur de scrutin.

Aşadar, decizia privind retragerea lui Andrei Năstase şi susţinerea de către PDA, pe bune, a Maiei Sandu, plus susţinerea de către PLDM a aceluiaşi candidat (cu resursa organizaţională din teritoriu), ar putea aduce un pro-european în turul doi de scrutin. Evident că varianta optimă ar fi fost cea a unui candidat unic din afara spectrului politic, cu şanse mai consistente decât ale Maiei Sandu acum.

Va respecta Andrei Năstase acordul de a se retrage cel mai slab plasat în turul doi? Mai apar candidaturi surprize ale dreptei pro-europene? Există capacitatea de coeziune şi lucru împreună; sau deja turul doi al prezidenţialelor de la Chişinău e o afacere pro-rusă, cu costuri majore la Bucureşti pentru responsabilii de politica externă a României, preşedinte şi guvern (PNL)?

Analiza e încă prealabilă, până la 9 septembrie, când se închid listele şi ştim cine candidează şi, mai ales, cu ce sprijin. Însă mizele sunt cele stabilite. Nu cred în Marian Lupu în turul 2, cu excepţia unui haos total în dreapta şi a dispariţiei bruşte a candidatului Partidului Nostru. În caz contrar, la 30 octombrie avem doi candidaţi pro-ruşi în turul doi şi, la 13 noiembrie, pe Dodon – preşedinte. Cu toate costurile pe care o asemenea alegere liberă le-ar aduce statului Republica Moldova.

Fireşte că drumul e lung, însă şi preeminenţa temelor din campanie va conta. În funcţie de cine face agenda şi de modificările de pe teren. Astfel, dacă tema este dezbaterea geopolitică Est-Vest, şansa unui candidat pro-european, cu o campanie bine condusă, contează. Mai mult, un candidat pro-european în turul doi va fi şi câştigător al scrutinului. Dacă avem d e a face cu preeminenţa luptei anti-Plahotniuc şi stat captiv, opoziţia pro-europeană ar fi principalul beneficiar. Dacă intră în dezbatere în prim-plan unionismul sau dezbaterea identitară, vor câştiga mai mult unioniştii şi stataliştii care se vor confrunta pe aceste baze. Şi tot aşa. Cu alte cuvinte, mai avem de aşteptat până la caracterizări efective şi mai serioase ale perspectivelor electorale. Să aşteptăm şi primele sondaje după lansarea definitivă a candidaţilor.

Fireşte că, dacă pe teren apar evenimente politice sau crize directe, lucrurile se modifică proporţional. O eventuală acţiune a Armatei ruse pe malul drept, cu stindard separatist, ar afecta funcţional situaţia ca şi –doamne-fereşte – vreo criză distructivă în securitate sau sănătate, care poate, de asemenea, altera fundamental şansele candidaţilor diferitelor partide. Nu mai vorbim despre eventuale matrapazlâcuri dezvăluite sau arestări. Ca şi posibile surprize pozitive ale unor candidaturi nescontate, care atrag multă susţinere publică prin emoţia creată şi ineditul lansării lor. Rămâne de văzut.