Săptămâna trecută, un fapt deloc neglijabil s-a consumat la nivelul dreptei pro-europene de opoziţie: PLDM, PAS şi PDA au semnat un acord de cooperare pentru obţinerea candidatului comun la funcţia de preşedinte: o şansă pentru un candidat capabil, eventual, să intre în turul doi şi, poate, să câştige alegerile prezidenţiale. Însă absenţa PPEM din înţelegere, ca şi compromisurile făcute pentru a ajunge la un asemenea rezultat, dublate de acceptarea formulei libere de sarcini a lui Andrei Năstase (de a juca singur, de capul său, de la alianţe de conjunctură la proteste de stradă, alături de Dodon şi Usatîi), ameninţă şansele de coerenţă a acestei întreprinderi tardive şi slăbite.

Săptămâna trecută, un fapt deloc neglijabil s-a consumat la nivelul dreptei pro-europene de opoziţie: PLDM, PAS şi PDA au semnat un acord de cooperare pentru obţinerea candidatului comun la funcţia de preşedinte: o şansă pentru un candidat capabil, eventual, să intre în turul doi şi, poate, să câştige alegerile prezidenţiale. Însă absenţa PPEM din înţelegere, ca şi compromisurile făcute pentru a ajunge la un asemenea rezultat, dublate de acceptarea formulei libere de sarcini a lui Andrei Năstase (de a juca singur, de capul său, de la alianţe de conjunctură la proteste de stradă, alături de Dodon şi Usatîi), ameninţă şansele de coerenţă a acestei întreprinderi tardive şi slăbite.

Totuşi, am ţinut să remarc acest pas major, care a reclamat o forţă de negociere şi o capacitate de compromis importante din partea PAS şi PLDM, a ultimului, cu precădere, în condiţiile afirmării ca partid de opoziţie şi a desprinderii de moştenirea lui Vlad Filat. Cu Viorel Cibotaru, al treilea său preşedinte, PLDM se scutură cu greu de moşternire, de atacuri şi rupturi, de membri de vază din administraţia publică, cumpăraţi la bucată sau presaţi să-şi schimbe apartenenţa, de lipsa finanţării şi de nevoia de consacrare ca partid de opoziţie, ce luptă pentru conservarea principalului său atu – organizaţiile de partid. Acest pas e de salutat, ca şi nivelul de ambiţie corespunzător momentului actual al competiţiei electorale şi al contextului politic.

Cu posibilitatea unei candidaturi prezidenţiale comune – dacă se va ajunge la ea, eventual prin import din afara partidelor, din societatea civilă (dacă, iarăşi, va fi cazul) –,formula alianţei de trei poate fi un început interesant. Pun deoparte toată discuţia privind alegerile anticipate, pe care le consider imposibil de lansat şi o ţintă sortită eşecului, fapt ce îi discreditează pe cei care îşi asumă un asemenea obiectiv. Guvernarea merge bine, indubitabil, lucru recunoscut şi salutat de toate instituţiile şi partenerii externi, finanţarea şi acordul cu FMI s-a realizat, prima tranşă din împrumutul din România vine săptămâna viitoare.

Însă competiţia e acerbă şi un candidat al PDM (chiar şi Andrian Candu) ar putea fi un competitor important, la fel şi un PL cu Mihai Ghimpu sau Anatol Şalaru bine calibrat pe platformă unionistă şi profitând de ultimele sondaje de opinie şi de o bună promovare a acestui profil. Şi asta doar pentru electoratul de dreapta pro-european. Pentru că, pe stânga, PSM şi Igor Dodon savurează intrarea în turul doi de pe acum şi se aşteaptă mutarea lui Renato Usatîi, care ar putea altera procentajele şi şansele unui al doilea candidat de stânga şi populist în turul doi (unii spun că nu mai încape un candidat al stângii, eu încă susţin că mai e timp şi există strategie de intrare a celor doi candidaţi pro-ruşi în turul final).

Mai e posibil să avem, în plus, o liotă de alţi candidaţi minori, care să mănânce voturi de la ceilalţi. Se poartă demult candidaţii falşi şi clonele, mai ales pe dreapta eşichierului. Şi cum subiectul integrării europene nu mai e prizabil demult şi nici nu aduce voturi, fiecare va trebui să vină cu altă identitate. Aici mă refer la dreapta. Opoziţia are un mesaj coerent, pe care dispariţia lui Leancă din echipă îl face mai credibil, dacă nu va aluneca prea mult spre populism sau spre revendicarea excesivă a manifestărilor de stradă, care deja au obosit.

Puterea are două teme: acţiunea şi redresarea politică prin PD, cu precădere, respectiv unionismul, dacă e îmbrăţişat de PL. Asta dacă nu cumva tema unionismului ar fi îmbrăţişată şi de opoziţia pro-europeană, cu un candidat potrivit venit din societatea civilă şi capabil să ia voturi de la susţinătorii unionsmului. În rest, rămâne un spaţiu viran al stângii, un spaţiu necunoscut şi unde aglomerarea de noi candidaţi mai poate altera doar numărul de procente obţinut în pas de defilare de către Dodon.

Cât despre Renato Usatîi, miza candidatului la prezidenţiale e mult mai mare. E de viaţă şi moarte. Bălţi nu a devenit un far al dezvoltării, nici o oază a mulţumirii, iar primarul Usatîi – îşi mai aminteşte cineva că acest băiat de serviciu al populismului sforăitor, de paradă, e totuşi primar şi are o administraţie de condus în beneficiul oamenilor din urbea în care a fost ales? – a rămas dator. De aceea absenţa din cursa prezidenţială sau un candidat de umplutură poate duce la prăbuşirea partidului şi a sprijinului pentru formaţiunea sa politică până să ajungă vreodată să intre în Parlament. Soarta partidului antisistem, a discursului populist şi vocal e cruntă atunci când liderul deţine o funcţie administrativă cu activitate (şi mai ales inactivitate!) vizibilă. De aceea candidatura serioasă e o obligaţie de viaţă şi de moarte…. politică pentru Usatîi!

Până atunci, rămâne un 27 şi 31 august, simbolice, care vor marca poziţionarea candidaţilor şi a partidelor. Cine salută şi apără independenţa, cine, de asemenea, o salută, dar o discută, cine susţine că o apără, dar luptă realmente pentru legarea Republicii Moldova la trena fostei metropole, Moscova, în formulele integraţioniste eurasiatice ale Rusiei, cine o contestă de plano, de pe poziţiile incapacităţii funcţionale a statului Republica Moldova sau a oligarhizării lui, în timp ce alţii contestă orientarea strategică de dragul… luptei cu pretinsul oligarh care a capturat statul. Şi cine sărbătoreşte limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova.

Spuneam în precedentul editorial cât e de învăţat din războiul informaţional al Rusiei în lume şi din ultimul episod prin care a trecut România – traficanţi români de arme ucrainene pentru teroriştii Statului Islamic din Occident. Să vedem cât şi cum arată războiul informaţional în Republica Moldova în timpul campaniei electorale. Şi ce alte surprize ni se pregătesc.

Am lăsat nu întâmplător la sfârşit tema anulării-amânării alegerilor prezidenţiale. O aud de vreo 7 luni la Chişinău, practic de când s-a produs anularea procedurală a adoptării precedentei Constituţii – un gest al Curţii Constituţionale pe care, cu toată prietenia faţă de Alexandru Tănase, nu contenesc să-l contest. În orice stat al lumii, odată stabilită data alegerilor, este imposibil să revii asupra unui asemenea proces electoral, cu excepţia traversării unei situaţii de urgenţă. Dar în Republica Moldova, am învăţat că nu trebuie să spui niciodată  „niciodată”!

Acest material poate fi citit și în limba rusă