Campania electorală a fost lansată în Republica Moldova, chiar dacă ecourile se văd mai ales pe margini şi prin mass-media centrale şi mult mai puţin în teritoriu. Dar suntem la începutul prezidenţialelor, ce ridică anumite probleme de ton şi de mod de aşezare a candidaţilor: mai întâi, data relativ târzie în care se decide validarea candidaţilor şi înscrierea pe buletinul de vot, respectiv absenţa regulii tragerii la sorţi a poziţiilor în buletin.

Marea necunoscută e câţi din cei 25 de candidaţi care şi-au anunţat înscrierea pe liste vor ajunge să-şi strângă semnăturile necesare înscrierii în buletinul de vot şi câţi vor respecta regulile privind finanţarea pentru a evita excluderea din scrutin până la sfârşit? Precedentul există, încă din 2014, cu Partidul Nostru, deci componenta tehnică şi juridică a înscrierii şi derulării cursei electorale este de primă importanţă pentru a evita descalificările de final, şi acelea supuse unei imagini complicate în materie de credibilitate a scrutinului, după cum am văzut deja.

Dar poate miza cea mai importantă pentru votul din 30 octombrie şi pentru şansele de a deveni preşedinte în turul doi o reprezintă candidaţii ce pot intra în acest tur. Igor Dodon pare favoritul detaşat, dar va trebui să evite controversele şi să creeze spaţiu de a-şi atrage şi alte voturi. Dmitri Ciubaşenko are problema capacităţii de absorbţie a transferului făcut de Partid şi de Renato Usatâi, o performanţă bună garantându-i intrarea în turul doi, dacă regulile ce pot duce la descalificare sunt respectate.

Dar poate cel mai important punct este un candidat al dreptei pro-europene în turul doi şi câştigător al scrutinului, respectiv măsura în care declaraţia comună de susţinere a unui candidat unic şi, respectiv, susţinerea reală în campania acestuia de către toate partidele dreptei, cu toate forţele după alegerea candidatului cu cele mai multe şanse de a atrage şi voturile pro-europenilor de la putere în turul doi al scrutinului.

Este de salutat ultima ieşire publică a lui Andrei Năstase în care îşi reafirmă susţinerea pentru candidatul unic. O asemenea postură îl obligă să-şi respecte cuvântul; dacă nu, riscă să se alăture lui Iurie Leancă, celălalt „dezertor” al dreptei, un candidat care deja este între scaune şi are puţine şanse de vizibilitate în afara unor poze cu personalităţi externe. Dacă nu cumva face o figură de ultim moment, susţinând, şi el, cu partidul său, candidatul unic, după retragerea din cursă pe ultima turnantă. Pe de altă parte, îngrijorătoare este nesiguranţa privind momentul deciziei finale, respectiv tentativa de a prelungi suspansul.

În principiu, acordul pentru candidatul unic al dreptei are sens în măsura în care alegerea are loc cât mai repede şi cât mai consolidat. Dacă este depăşit termenul înscrierii în buletinul de vot, sau dacă, din varii motive, apar mai mulţi candidaţi pe buletin, chiar dacă s-au retras şi au anunţat susţinerea pentru un terţ, este o şansă mare ca voturile să fie risipite. Capacitatea de comunicare e suficient de redusă, iar opţiunile oamenilor – insuficient canalizate spre votul util, încât risipa de voturi utile este mare, dacă sunt mai mulţi candidaţi pe buletin.

E adevărat că mai mulţi candidaţi – însoţitori în cursă – creează oportunitatea multiplicării ţintelor pentru adversari, permit o lansare mai simplă a diversiunilor şi scenariilor pentru jocul pe roluri al diferiţilor parteneri. Însă acest joc trebuie să înceteze înaintea întocmirii buletinelor de vot. Claritatea şi lucrul în teritoriu vor fi hotărâtoare. Şi aici se va juca şansa pro-europenilor de a deţine preşedinţia Republicii Moldova şi de a menţine orientarea pro-occidentală a statului.

Să admitem că acest pas nu e acoperit, că există o susţinere tardivă pentru candidatul unic sau nu există deloc această susţinere. Menţinerea în cursă a doi candidaţi ai dreptei, indiferent de rezultatele sondajelor, va determina mutarea greutăţii deciziei reale către al treilea partid, PLDM, cel care nu are un candidat în cursă. Şi aici se va desfăşura, de fapt, un alt punct important al scrutinului, când greutatea deciziei revine la Viorel Cibotaru, preşedintele PLDM. Evident, şansele candidatului scad şi mai mult, aşa cum azi şansele sunt mai reduse decât dacă exista un candidat din exteriorul spectrului politic, ales din timp şi susţinut explciit de cele patru partide iniţiale, participante la negociere: dovadă de altruism, solidaritate, raţiune şi pragmatism ale dreptei pro-europene.

Dar, oricum, candidatul ales de PLDM, pe baza sondajelor de opinie convenite, va fi cel ce va cataliza partea de încredere, speranţă, emoţie a electoratului dreptei, mutându-l pe perdant în zona irelevanţei, a trădătorilor şi a vinovaţilor pentru marele eşec al câştigului scrutinului de către Igor Dodon sau, şi mai grav, al absenţei candidatului dreptei din turul doi.

Este un scrutin interesant în special în ceea ce priveşte perspectiva partidelor politice şi ale candidaţilor dreptei pro-europene şi după scrutin, dincolo de relevanţa strategică a menţinerii orientării pro-europene. Ca observator, voi privi din exterior, din loja de orchestră a cunoscătorului jocurilor de culise şi a experienţei în scrutinuri de acest fel. Fireşte, nu neimplicat, în sensul că voi susţine fără tăgadă orientarea pro-occidentală, pro-europeană şi nu voi obosi să spun şi să argumentez faptul că alegerea lui Igor Dodon va aduce instabilitate şi turbulenţe majore la Chişinău după scrutin.