Sosirea lui Dodon la Președinție s-a făcut în urma unei campanii și a unei manifestări electorale precedate de ieșiri politice în stradă pentru a contesta situația corupției și furtului în Republica Moldova. Dodon a jucat rolul justițiarului care vine și îi popește pe toți cei care fură din banii poporului și a cetățenilor nevoiași. De aceea nu ajung să aibă ce le trebuie cei tineri, cei săraci, zice doctrina socialistă, pentru că banii sunt furați de către corupți. Firește primul vizat e Oligarhul cel Rău, Mr. P., care a capturat statul și face ce vrea din Republica Moldova, fiind vinovat de toate relele...

Recenta vizită la Moscova (a doua, oficială, după altele două, neoficiale) a trădat nu numai poziționarea politică nepotrivită, nu numai subminarea puterii în stat și a poziției Republicii Moldova (prin spargerea unui boicot stabilit, fără consultarea sa, e adevărat, dar – tot atât de adevărat – de către autoritățile reprezentante ale suveranității în stat, nu ale puterii discreționare pe care Dodon vrea să și-o aroge). Vorba e că şeful statului a consimţit la postura de unealtă (încă n-am spus sculă!) în războiul informațional al Rusiei cu Republica Moldova. Rămâne de văzut cum o va lega imaginarul colectiv de pretenţia sa de a trece drept justiţiar...

Principala problemă a lui Igor Dodon nu este orientarea sa, ba chiar subordonarea sa și a politicilor sale față de interesele Rusiei. Uneori atât de ostentativ, încât devine caricatural și rizibil și stârnește jena administrației ruse și a lui Vladimir Putin însuși. Încruntarea constantă, verbul dorit puternic și serios, dur și convingător, nu fac decât, vai!, să submineze mesajul și să creeze efecte secundare la nivelul imagini de apărător și promotor exclusiv al intereselor ruse. Însă locul unde lucrurile încep să devină cu adevărat serioase este acela în care președintele justițiar începe să provoace, el însuşi, subminarea procesului de combatere a corupției, așa cum s-a derulat procesul respectiv în Republica Moldova, unde începe să ia avânt.

Mai întâi, a șocat poziția sa privind combaterea corupției de proporții enorme, la nivel global (spălarea a 52 miliarde, într-un proces ce implică firmele petroliere ruse și statele post-sovietice, din care – atenţie – 22 miliarde dolari s-au derulat prin Republica Moldova).

Justițiarul, dacă tot vrea să fie luat în serios, trebuia să fie primul care să susțină activitatea instituțiilor de combatere a corupției, aplicarea legii și Justiție. Dumnealui însă a ignorat cu totul subiectul complex, s-a refugiat în bătălia pentru susținerea unei poziții pro-ruse prin continuarea reprezentării în Federația Rusă.

O postură războinică împotriva corupției de orice nivel ar fi coincis și cu rolul de justițiar, și cu cel de agent al politicilor ruse, pe care și l-a asumat. Până la urmă, vă mai fac o dată atenţi, erau banii companiilor petroliere ruse la mijloc. Dacă aveam de a face cu o operațiune specială gestionată de FSB, așa cum au indicat autoritățile Republicii Moldova, era o acțiune directă de subminare a economiei ruse, iar discuția pe această temă nu avea decât să intereseze autoritățile ruse și pe Vladimir Putin, personal, care ar fi fost mulțumit – în logica asta – pentru informații și acțiune și ar fi reacționat dur. Însă reacția Moscovei și a lui Igor Dodon au trădat faptul că la baza spălării de bani – care spoliază contribuabilul rus – era o operațiune specială, aprobată chiar de autoritățile ruse!

Tipul de comportament care a dus la spargerea blocadei reprezentării Republicii Moldova la Moscova arată că subiectul era cunoscut, dar neasumat. Expunerea publică a spălării de bani în modul acesta extrem de complex, la Chișinău – o afacere ce implică atâtea persoane corupte, inclusiv zona de supraveghere a Băncii Naționale – e dureroasă și pentru conducerea rusă, costă imagine externă și aruncă o umbră peste forţa absolută și atotputernicia regimului Putin. În schimb, absența reacției arată că expunerea scandalului nu a reușit să stârnească reacții și vizibilitate în Federația Rusă – cam tot atâtea cât acțiunile de corupție și deturnare de fonduri ale lui Medvedev, expuse de Navalnâi. Pentru președintele de la Chișinău, însă, impactul e și mai devastator, pentru că subminează însăși fundamentul proiectului său și al mecanismului de atragere a voturilor.

În Republica Moldova, absența totală a lui Igor Dodon din această mega-afacere, la rezolvarea căreia au participat multe instituții și state care au colaborat cu instituțiile interne de la Chișinău, nu face decât să sublinieze că Dodon nu e, de fapt, un justițiar. Nu-l interesează să combată corupția și furtul, ci simpla luptă pentru putere și rivalitatea cu Vladimir Plahotniuc. Mai grav, admițând limitele capacității sale de reacție publică într-un caz major care implică Rusia, subminarea combaterii corupției în continuare ridică semne și mai mari de întrebare, plus că mănâncă ritmic din piedestalul de justițiar, pe care, cocoţat, Dodon a câștigat alegerile. Astfel, am văzut îngrijorări, preocupări față de cazul primarului din Basarabeasca și ceea ce se întâmplă cu acesta. La un președinte! Inacceptabil!

Subminarea luptei împotriva corupției, nerecunoașterea ei atunci când se are loc în mod real, cu participarea instituțiilor statului Republica Moldova, ba chiar ingerința în justiție denotă, în fapt, abdicarea lui Igor Dodon de la programul său electoral și de la programul politic al Partidului Socialiștilor. Nu mai rămâne decât opțiunea sa de a târî Republica Moldova în adâncimile Siberiei, în subordinea directă a Rusiei, într-un nou Imperiu rus, nimic altceva. Atât din întreg programul socialist.

Trebuie reamintit, dacă mai erau dubii, că Igor Dodon a câștigat președinția nu pentru combaterea, subminarea și oprirea drumului pro-european al Republicii Moldova și deturnarea orientării sale strategice. Ci pentru sprijinul promis măsurilor sociale pentru populație, pentru combaterea corupției, pentru a da satisfacție oamenilor care o duc rău și care, totuşi, trebuie să mai strângă odată cureaua spre a scoate Republica Moldova din criză. Acum, după ce nu și-a justificat nici propriile venituri, nici finanțarea campaniei, Dodon – şeful statului, repet –se alătură unui proces de subminare a acțiunilor de combatere a marii corupții și a independenței justiției, cu ingerințe incalificabile în actul de justiție.

După alegerea sa ca președinte, am înregistrat direct părăsirea agendei electorale. Pe cea de președinte al Republicii Moldova a părăsit-o demult și nu și-a mai pus problema să fie președinte al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Se ocupă – el, un om serios, cel puţin prin ceea îi incumbă funcţia – de steaguri, de limba română și de istoria românilor, în loc să se ocupe direct şi cu energia pe care o afişează de combaterea corupției, de asigurarea independenței justiției și de condamnarea vinovaților care spoliază veniturile statului și ale cetățenilor. Dar ce mai atâta vorbă: Dodon e un caz în premieră de președinte suicidar.