Liderii UE, scindați în privința extinderii sancțiunilor impuse Rusiei
Liderii statelor Uniunii Europene vor discuta luna viitoare posibilitatea de a îmbunătăți relațiile cu Federația Rusă în condițiile în care mai multe state membre sunt afectate de sancțiunile economice impuse Moscovei din cauza rolului său în criza din Ucraina, relatează luni Reuters.
Este foarte puțin probabil ca sancțiunile impuse Rusiei să fie ridicate, în ciuda dificultăților politice și economice pe care le cauzează menținerea lor. Summitul din 20-21 octombrie va fi marcat de decizia Marii Britanii de a părăsi UE și disensiunile dintre Bruxelles și guvernul naționalist de la Varșovia, care slăbesc poziția blocului ce își dorește menținerea sancțiunilor.
De cealaltă parte, Italia, Grecia, Ciprul, Slovacia și Ungaria sunt sceptice în privința extinderii sancțiunilor și și-au exprimat dorința de a relua schimburile comerciale cu Rusia, cel mai important furnizor de gaze pentru Europa.
"Va fi din ce în ce mai dificil să extindem sancțiunile. Dar acest lucru s-ar putea întâmpla dacă scepticii ar fi convinși că există și alte elemente în politica UE în privința Rusiei, nu doar sancțiuni", a declarat un oficial al UE pentru Reuters.
Un alt oficial citat de agenția de presă a mai spus că există și țări care și-ar dori să coboare ștacheta, să dea un semnal că, dacă Rusia ar da semne de bunăvoință, UE ar putea să normalizeze situația. "Dar vor fi și cei care vor să mențină ștacheta ridicată", a mai spus oficialul. "În cele din umbră, cred că vom rămâne exact unde suntem și azi. Avantajul celor care se opun extinderii este că e nevoie de unanimitate ca sancțiunile să fie extinse. Însă nimeni nu vrea să rămână singurul care se opune extinderii", a adăugat aceeași sursă.
UE a impus primele sancțiuni Rusiei după anexarea Crimeii în martie 2014. Ele au fost extinse din cauza susținerii acordate de Rusia rebelilor din estul Ucrainei într-un război care a făcut 9.500 de victime din aprilie 2014.
Eforturile de a ajunge la un armistițiu în estul Ucrainei și avansarea la un plan de pace au întârziat să dea rezultate, iar UE nu are foarte multe soluții noi în a readuce Rusia la masa negocierilor.
Sancțiunile impuse includ interdicții de călătorie și înghețări ale bunurilor unor organizații sau persoane, limitări ale comerțului, operațiunilor financiare și contractelor în domeniul apărării și limitări ale activității economice în Crimeea.
sursa: Agerpres