POLITICĂ

Kremlinul a calificat drept inacceptabil tonul declaraţiilor SUA cu privire la Siria, făcute în cadrul Adunării Generale a ONU

Ton retoricii reprezentanţilor Marii Britanii şi ai SUA, la ONU, în ceea ce priveşte Rusia, este inacceptabil; aceasta poate afecta reglementarea în Siria şi relaţiile cu Moscova. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al preşedintelui FR, Dmitri Peskov, transmite RIA NOVOSTI

https://ria.ru

În ajun, în timpul şedinţei Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Alep, reprezentantul plenipotenţiar al SUA pe lângă ONU, Samantha Power, a acuzat Moscova şi Damascul de faptul că desfăşoară o operaţiune de proporţii în estul oraşului Alep, reaminteşte INTERFAX.

http://www.interfax.ru

Lavrov a relatat despre nedorinţa militarilor americani de a-l asculta pe Obama

Şeful Ministerului rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a presupus că militarii americani „nu prea îl ascultă” pe preşedintele SUA [şi comandantul suprem al SUA], Barack Obama. Potrivit SLON, el a făcut această declaraţie în direct la postul de televiziune NTV.

https://slon.ru

Potrivit GAZETA.RU, Lavrov menţionat, de asemenea, că, după loviturile asupra convoiului umanitar în Siria, Federaţia Rusă a cerut desfăşurarea unei anchete, iar „bunul meu partener John Kerry, asta nu pare în firea lui, a declarat că ancheta poate fi desfăşurată, dar noi ştim cine a făcut-o – armata siriană sau Rusia, dar, în orice caz, vinovată este Rusia”.

https://www.gazeta.ru

După cum menţionează LENTA, diplomatul a adăugat că, în ciuda situaţiei create, deocamdată e prematur a pune cruce pe acordurile dintre Moscova şi Washington.

https://lenta.ru

Le Pen, în calitate de preşedinte al Franţei, a promis că va recunoaşte apartenenţa Crimeii la Rusia

Liderul partidului francez de dreapta, „Frontul Naţional”, Marine Le Pen, a declarat că, în cazul victoriei în alegerile prezidenţiale din Franţa, va recunoaşte Crimeea drept teritoriu rusesc, transmite RUSSIATODAY.

Alegerile prezidenţiale din Franţa vor avea loc în anul 2017.

https://russian.rt.com

Primul ministru al Japoniei este sigur de soluţionarea disputei în jurul Kurilelor

Primul ministru al Japoniei, Shinzo Abe, speră să rezolve problema teritorială în relaţiile cu Rusia şi să activizeze colaborarea cu ea, transmite TASS. Vorbind în parlamentul naţional, Abe a declarat că intenţionează să „rezolve problema teritorială şi să pună capăt situaţiei anormale”.

http://tass.ru

La 23 septembrie, ziarul YOMIURI informat că Japonia, drept condiţie a încheierii acordului de pace, îi va cere Rusiei doar două insule, reaminteşte LENTA. Ulterior, MAE al Japoniei a informat această informaţie.

https://lenta.ru

Moscova a declarat că nu au avut loc trageri în direcţia MH17 din partea Republicii Populare Doneţk

În timpul prăbuşirii avionului Boeing 777 al companiei aeriene Malaysia Airlines deasupra Donbasului, în vara anului 2014, în aer, prin apropiere, nu erau avioane militare ori urme de rachete. Asemenea concluzii se conţin în comunicatul de presă al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, remis către SLON.

https://slon.ru

Ministerul Apărării consideră că racheta care a nimerit în avion a fost lansată din teritoriul controlat de militarii ucraineni, transmite ECHO MOSCVÎ.

Instituţia a prezentat o întregistrare amănunţită de pe mijloace ruseşti de control al spaţiului aerian, făcută în ziua tragediei. Din înregistrare rezultă că niciun fel de obiecte, inclusiv rachete, la est de locul căderii Boeing-ului nu au fost fixate de locator.

http://echo.msk.ru

Anterior, la 22 septembrie, concernul rusesc „Almaz-Antei”, a declarat că dispune de datele primare privind situaţia aeriană din 17 iulie 2014 în zona prăbuşirii avionului malaezian în Donbas, reaminteşte RBK.

http://www.rbc.ru

Fostul procuror al Crimeii se va ocupa de controlul veniturilor deputaţilor

Candidatura fostului procuror al Crimeii, Natalia Poklonskaia, va fi propusă de Rusia Unită în calitate de preşedinte al comisiei Dumei de Stat pentru controlul veridicităţii declaraţiilor de venit ale deputaţilor, scrie RBK cu referire la o sursă din cadrul partidului.

http://www.rbc.ru

În total, în noua Dumă de Stat vor fi 26 de comisii, 13 dintre care vor fi conduse de reprezentanţii Rusiei Unite, câte cinci vor primi Partidul Comuniştilor şi Partidul Liberal-Democrat, iar încă trei – Rusia Echitabilă, menţionează NEWSRU. În fosta Dumă erau 30 de comisii, dar acest număr s-a hotărât să fie redus.

http://www.newsru.com

Directorul general al Rosatom a devenit principalul candidat la locul lui Volodin

Principalul candidat la funcţia de prim-adjunct al conducătorului administraţiei preşedintelui a devenit directorul general al Rosatom, fostul premier Serghei Kirienko. Despre asta au relatat, pentru DOJDI, surse apropiate de Rosatom şi Kremlin.

https://tvrain.ru

Vladimir Putin, conform unor date, deja s-a întâlnit cu Serghei Kirienko, care trece drept succesor al lui Volodin, informează EHO MOSCVÎ, cu referire la ЗНАК.COM şi sursele acestuia în Kremlin.

http://echo.msk.ru

ECONOMIE

Rusia a căzut de acord să păsuiască Venezuela în cazul datoriei de 2,8 miliarde de dolari

Guvernul rus a aprobat proiectul protocolului privind introducerea de modificări în acordul ce vizează acordarea unui credit pentru Venezuela, din 8 decembrie 2011. Potrivit VEDOMOSTI, conform noului grafic, Venezuela va achita datorie în tranşe egale, o dată în jumătate de an, timp de trei ani, începând din martie 2019.

http://www.vedomosti.ru

Rosneft susţine că acordul privind îngheţarea extracţiilor este imposibil

Rosneft consideră imposibilă încheierea unui acord cu privire la îngheţarea extracţiei de petrol, informează SLON cu referire la REUTERS şi sursa acestuia în cadrul companiei.

„Noi credem că este cu neputinţă să ne înţelegem... Nimeni nu crede pe nimeni, toţi cresc extragerile de petrol”, citează REUTERS cuvintele reprezentantului companiei.

https://slon.ru

Sberbank şi FSB elaborează un sistem de apărare împotriva hackerilor

Sberbank, împreună cu FSB, elaborează un sistem rusesc de apărare împotriva criminalilor cibernetici. Declaraţia a fost făcută de primul adjunct al băncii, Stanislav Kuzneţov, transmite DOJDI.

https://tvrain.ru

Elaborarea sistemului Sberbank de apărare împotriva atacurilor hacker se prevede a fi încheiată către anul 2018, menţionează KOMMERSANT.

http://www.kommersant.ru

REUTERS a relatat despre conflictul şefului Ţentrobank cu şeful Rosneft şi ministrul Dezvoltării Economice

„Prietenii” preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, critică activitatea şefului Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, transmite GAZETA.RU, cu referire la REUTERS şi sursele sale în cadrul guvernului.

Potrivit informaţiei unuia dintre interlocutorii agenţiei, în martie 2016 ea a avut un conflict cu ministrul Dezvoltării Sociale al Rusiei, Alexei Uliukaev.

https://www.gazeta.ru

În afară de asta, ea a imputat Rosneft – pe care o conduce Igor Secin – lipsa de transparenţă a tranzacţiei privind plasarea obligaţiilor în ruble. Atunci a avut loc întrevederea dintre Secin şi Nabiullina, după care Rosneft şi-a încetat plasarea obligaţiilor respective, menţionează SLON.

https://slon.ru

80% din locuitorii Rusiei recunosc prezenţa crizei în ţară

80% din cetăţenii ruşi consideră că Rusia traversează la ora actuală o perioadă de criză economică, informează VEDOMOSTI cu referire la sondajul Centrului „Levada”.

http://www.vedomosti.ru

După cum consideră 17% din numărul respondenţilor, această criză va dura un an sau un an şi jumătate – nu mai puţin de doi ani. Fiecare al patrulea (25%) consideră că „criza va fi de lungă durată, urmările sale se vor manifesta de-a lungul mai multor ani”, menţionează INTERFAX.

http://www.interfax.ru

SOCIETAE

Sturges a comentat închiderea expoziţiei sale la Moscova

Fotograful Jock Sturges este uimit şi indispus de faptul închiderea înainte de termen a expoziţiei sale „Fără sfială” din Centrul de fotografii „Fraţii Lumiere”, transmite KOMMERSANT.

http://www.kommersant.ru

Sturges a relatat că a făcut fotografiile fie cu permisiunea modelelor, fie cu acordul părinţilor lor, menţionează SLON.

https://slon.ru

Anterior, la Centrul de fotografii „Fraţii Lumiere” au venit activişti din organizaţia „Ofiţerii Rusiei” şi au cerut închiderea expoziţiei, reaminteşte EHO MOSCVÎ.

http://echo.msk.ru

NOVAIA GAZETA: Zaharcenko a fost membru al unui grup influent, care a monopolizat contractele Căilor Ferate din Rusia

NOVAIA GAZETA a propus o versiune proprie cu privire la provenienţa a 120 de milioane de dolari, depistaţi în casa colonelului MAI Dmitri Zaharcenko, arestat sub acuzaţia de primire de mită în valoare de mai multe milioane. Potrivit datelor de care dispun sursele publicaţiei, Zaharcenko a fost membru al unui grup influent, care a monopolizat contractele Căilor Ferate din Rusia şi s-a specializat în servicii bancare ilegale.

http://www.novayagazeta.ru

Avocatul celui arestat a respins această versiune, transmite RBK.

http://www.rbc.ru

MOLDOVA

UE a alocat Republicii Moldova 15 milioane de euro pentru reforma administraţiei publice

În ciuda faptului că finanţarea externă, formal, nu va fi reluată până la semnarea noului acord cu FMI, UE şi băncile europene îi deschid Moldovei noi linii de creditare. Astfel, astăzi au fost semnate două acorduri: privind alocarea de către Uniunea Europeană a 15 milioane de euro pentru reforma administraţiei publice din RM. Acordul a fost semnat de primul ministru Pavel Filip şi eurocomisarul pentru extindere şi politica de bună vecinătate, Johannes Hahn.

În afară de asta, Banca Europeană de Investiţii va aloca 52,5 milioane de euro pentru reformarea infrastructurii căilor ferate din republică.

http://newsmaker.md

Hahn s-a pronunţat cu privire la reglementarea conflictului transnistrean

Johannes Hahn, după întrevederea cu primul ministru Pavel Filip, a declarat că UE este pentru un statut special al Transnistriei în componenţa Moldovei, cu respectarea integrităţii teritoriale, independenţei şi suveranităţii RM, scrie RTR MOLDOVA.

http://rtr.md

În acelaşi timp, DESCHIDE.MD scrie că, potrivit afirmaţiilor lui Hahn, deşi UE pledează pentru o soluţionare complexă şi paşnică a conflictului, acest fapt nu înseamnă neapărat a-i conferi regiunii un statut special.

http://deschide.md

Agenţia suedeză SIDA a încetat finanţarea Asociaţiei Promo-LEX

Agenţia suedeză SIDA a încetat finanţarea proiectelor organizaţiei Promo-LEX în Transnistria, informează NM. Agenţia susţine – în replică la opinia potrivit căreia autorităţile suedeze ar fi cedat „presiunilor” Tiraspolului – că activitatea Promo-LEX subminează procesul de negocieri şi eforturile partenerilor internaţionali de reglementare a conflictului.

http://newsmaker.md

Găgăuzia refuză investiţiile turce

Investitorii din Turcia au primit un refuz din partea Direcţiei relaţii externe a Găgăuziei la rugămintea de a se întâlnit cu conducerea autonomiei pentru a discuta posibilitatea construcţiei primei uzine metalurgice din ţară pe teritoriul autonomiei şi atragerea unor investiţii de 100 de milioane de dolari, informează RTR MOLDOVA cu referire la directorul general al holdingului internaţional Diyar-ı TÜRK şi Canal 78 Sukru Gёkkaya.

http://rtr.md