SUA felicită România, exprimând speranţa că vor fi alegeri corecte
Secretarul de Stat american, John Kerry, a transmis, în numele preşedintelui Barack Obama, felicitări României, cu ocazia Zilei Naţionale, evidenţiind importanţa "parteneriatului strategic" cu ţara noastră şi exprimând speranţa menţinerii angajamentului democratic şi unui proces electoral corect.
"În numele preşedintelui Obama şi al poporului american, transmit cele mai sincere felicitări poporului României cu ocazia celebrării celei de-a 98-a aniversări a Zilei Unirii", transmite John Kerry într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat.
"Administraţia Statelor Unite acordă o mare valoare parteneriatului strategic cu România, un aliat de încredere în cadrul NATO, o naţiune care are contribuţii majore la pacea internaţională, la securitate şi la aplicarea principiilor statului de drept. În România, ca şi în Statele Unite, vor fi organizate alegeri generale anul acesta. Salut angajamentul în favoarea valorilor democratice şi aşteptăm un proces electoral liber şi corect pe 11 decembrie", adaugă John Kerry.
"Cetăţenii celor două ţări au relaţii de afaceri, în domeniul artelor, sportului şi la nivel academic. Privind în perspectivă, sunt încrezător că vom continua extinderea prieteniei şi strânsei colaborări în scopul promovării prosperităţii reciproce şi creării unei lumi mai sigure. Cu ocazia acestei zile speciale, vă transmit cele mai bune urări pentru succes, fericire şi sănătate în anul care urmează", subliniază John Kerry.
Sursa: Mediafax