Bernard Cazeneuve devine noul prim-ministru al Franţei după demisia lui Valls
Preşedintele Francois Hollande l-a numit marţi dimineaţă în funcţia de prim-ministru pe Bernard Cazeneuve, care a condus până în prezent ministerul de Interne. Decizia preşedintelui vine după ce premierul Manuel Valls a decis să se retragă din fruntea Guvernului, scrie Reuters.
”El are o personalitate puternică şi experienţă în treburile statului”, a declarat o sursă din anturajul preşedintelui francez cu privire la numirea lui Bernard Cazeneuve.
Manuel Valls a anunţat că va candida pentru a obţine nominalizarea socialiştilor francezi la alegerile prezidenţiale, programate să aibă loc în aprilie-mai 2017.
Acesta ar putea să se lupte în cursa pentru palatul Elysee cu prezidenţiabilul dreptei Francois Fillon, precum şi cu extremista Marine le Pen de la Frontul Naţional.
Francois Hollande a decis recent să nu candideze pentru al doilea mandat prezidenţial, fiind considerat cel mai nepopular lider din istoria recentă a Republicii Franceze.
sursa: News.ro