Kremlinul: Washingtonul trebuie să dovedească atacurile cibernetice, ori să închidă subiectul
Kremlinul a declarat vineri că Statele Unite ar trebui fie să dovedească acuzațiile că Rusia a intervenit în alegerile prezidențiale din SUA prin atacurile cibernetice asupra structurilor Partidului Democrat, fie să închidă subiectul, relatează Reuters.
"Fie încetăm să mai vorbim despre aceasta, fie oferim unele probe, în cele din urmă. Altfel, totul este aproape indecent", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, la Tokyo, unde șeful statului rus se află într-o vizită.
Rusia a negat în repetate rânduri acuzațiile oficialilor americani de a fi intervenit în alegerile prezidențiale din SUA, prin intermediul atacurilor cibernetice, pentru a favoriza victoria miliardarului Donald Trump, care a candidat din partea Partidului Republican, în defavoarea rivalei democrate a acestuia, Hillary Clinton.
Casa Albă a atribuit joi președintelui rus Vladimir Putin responsabilitatea pentru aceste atacuri care ar fi putut influența scrutinul, soldat cu victoria lui Donald Trump. Președintele Barack Obama însuși a anunțat represalii împotriva Moscovei.-----------------
Potrivit mass-media americane, persoane având legături cu Moscova au furnizat site-ului WikiLeaks e-mailuri după piratarea conturilor fostului director de campanie al candidatei democrate Hillary Clinton, John Podesta, și ale Partidul Democrat, printre altele.
Rusia a respins în mod repetat suspiciunile care o vizau, denunțând acuzații "gratuite" și "neprofesioniste", "nesusținute de orice fel de informație și nici de probe".
Casa Albă — a insinuat, din nou, joi, Donald Trump — are intenții partizane în a acuza Rusia de a fi la originea actelor de piraterie informatică împotriva rivalei sale democrate, potrivit AFP.
sursa: Agerpres