Autorităţile ruse au anunţat marţi că au lansat o anchetă penală vizând un înalt oficial regional din Siberia, după ce cel puţin 77 de oameni au murit în urma consumului de ulei de baie cu metanol, relatează Reuters.

Potrivit Comisiei ruse de Anchetă, viceministrul pentru teren din Guvernul regional Irkuţk, Evghenia Nefiodova, a fost inculpată pentru neglijenţă în acest dosar.

În noiembrie, cu o lună înainte de incident, ea ar fi primit dovezi că un teren al statului este folosit ilegal pentru vânzarea ilegală de alcool, au afirmat anchetatorii.

“Avea toate prerogativele şi justificarea necesare pentru a cere instanţei să anuleze contractul (de închiriere – n.r.) (…). Însă Nefedova nu a făcut decât să dea o amendă”, se arată într-un comunicat.

Autorităţile au reţinut până acum 23 de persoane, iar preşedintele Vladimir Putin a cerut înăsprirea controalelor privind producţia şi vânzarea de băuturi, medicamente, parfumuri şi alte lichide care conţin alcool în cantităţi importante.

Majoritatea victimelor au între 35 şi 50 de ani.

Un supravieţuitor de 33 de ani a povestit că a băut numai o cantitate mică de ulei de baie, dar a doua zi şi-a pierdut vederea.

Poliţia a descoperit anterior atelierul ilegal unde era produs uleiul de baie şi i-a arestat pe proprietari.

Potrivit autorităţilor, pe eticheta uleiului scrie că nu trebuie băut, deoarece conţine metanol, o substanţă toxică folosită cu antigel. Unii beau, însă, metanol, deoarece este ieftin.

Potrivit Siberian Times, otrăvirea în masă “este cel mai grav astfel de caz din istoria modernă a Rusiei”.

Preţul vodcii vândute legal în Rusia a crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că milioane de ruşi săraci apelează la produse contrafăcute.

sursa: News.ro