Operațiunea de căutare a rămășițelor avionului TU-154, prăbușit în Marea Neagră, a luat sfârșit, anunță agenția rusă RIA Novosti, cu trimite la surse din cadrul structurilor de forță din Rusia.

Potrivit sursei citate, de la fundul mării au fost scoase toate fragmentele avionului prăbușit. Sursa agenției ruse a menționat, că scafandrii au găsit 19 corpuri neînsuflețite, dintre care majoritatea au fost duse la Moscova, pentru a fi identificate.

Cu toate acestea, sursele agenției ruse Iterfax anunțau anterior că din cauza condițiilor climaterice nefavorabile, operațiunea de căutare ar putea dura mai mult de o lună.

Un avion militar rus de tip Tupolev Tu-154 s-a prăbuşit duminică dimineaţă în Marea Neagră. Avionul decolase de la Soci şi a dispărut de pe ecranele radarelor după circa 20 de minute. Avionul făcuse escală la Soci pentru realimentare, după decolarea iniţială de pe Aerodromul Şkalovski, situat în apropiere de Moscova, în drumul spre Latakia (Siria).

La bord erau 92 de persoane, dintre care 83 de pasageri, în principal membri ai Orchestrei militare Aleksandrov, care urma să concerteze de sărbători în baza militară rusă Hmeymim (Siria), şi jurnalişti. Nu există supravieţuitori.