VIDEO Simbolul Hollywood a fost vandalizat, fiind transformat în Hollyweed
Foto: captura video
Simbolul Hollywood a fost vandalizat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, de Anul Nou, fiind transformat în Hollyweed, aparent făcând referire la votul locuitorilor din statul California în favoarea legalizării marijuana, scrie publicaţia Esquire. Simbolul a fost restaurat şi arată din nou Hollywood.
Un reprezentant al Departamentului de Poliţie din Los Angeles a declarat pentru CNBC că persoane necunoscute au folosit o prelată pentru a acoperi literele O în aşa fel încât să le transforme în E.
Subiectul a fost intens dezbătut pe reţelele sociale, în special pe Twitter. Semnul a fost reastaurat. Nu există încă nicio informaţie despre făptaş.