În 9 ianuarie 2007, Steve Jobs, şeful Apple de la acea vreme, prezenta primul model de iPhone, telefonul care avea să schimbe din rădăcini nu doar telefonul mobil, ci urma să influenţeze şi o mulţime de industrii adiacente.

Primul iPhone a fost prezentat de Steve Jobs la ediţia din 2007 a Macworld, expoziţie dedicată de Apple special propriilor produse, şi era disponibil în versiuni de 4 GB şi 8 GB care costau în Statele Unite 500 de dolari, respectiv 600 de dolari.

Prezentarea oficială nu a coincis şi cu lansarea pe piaţă a produsului. Aceasta a avut loc pe 29 iunie 2007 şi a adus sute de clienţi care au format cozi în jurul magazinelor Apple din Statele Unite.

Prezentat de Steve Jobs sub sloganul “Acesta este doar începutul” drept un dispozitiv 3 în 1 revoluţionar - un telefon, un device ce poate reda şi crea conţinut multimedia şi unul ce poate fi folosit pentru accesarea internetului - primul iPhone era construit din aluminiu şi avea spatele din plastic.

Pentru utilizator, pe de altă parte, cea mai mare noutate ce-l diferenţia de smartphone-urile de până atunci era că, datorită ecranului capacitiv, a fost primul smartphone care, în loc de stylus, putea fi folosit cu degetul, având interfaţa optimizată în acest sens.

iPhone şi smartphone-urile care i-au călcat mai apoi pe urme au decimat o serie întreagă de industrii adiacente. Datorită numeroaselor funcţii pe care smartphone-ul modern, aşa cum a fost închipuit de Steve Jobs, le îndeplineşte, au fost afectate produse precum player-ele MP3 sau camerele foto compacte.

iPhone-ul rămâne cel mai important produs pentru Apple şi “o parte esenţial din viaţa utilizatorilor”, cum spune şeful actual al companiei, Tim Cook, într-un mesaj aniversar. Tot acesta promite că “ce-i mai bună abia urmează” pentru iPhone şi utilizatorii săi.