Şeful adjunct al Inspectoratului de Poliţie Străşeni, Alexadru Roşa, şi-a primit gradul de locotenet-colonel în mod ilegal, prin pila unui fost ministrul de Interne. Roşca a intrat în gura lumii după ce, la începutului anului curent, proaspăt numit în funcţie, l-a maltratat pe un anchetator din subordine în casa unui procuror, unde a mers la o beţie. În octombrie, i-am cerut şefului MAI Alexandru Jizdan să ne comunice în ce temei a urcat Roşca în grad, în condiţia în care ocupa o funcţie ce nu permite acordarea gradului următor? Răspunsul a venit după mai bine de două luni: date cu caracter personal! Cum să nu-ţi facă impresia că Roşca e protejatul actualei conduceri a ministerului?

Potrivit surselor DESCHIDE.MD (care au consimţit să ne vorbească sub protecţia anonimatului), Roşca şi-a primit gradul special următor de locotenet-colonel în 2014, când era maior, din mâna fostului şef al Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug, acum dat în căutare generală pentru trafic de arme. 

Conform legislaţiei însă Roşca putea primi gradul doar dacă ar fi deţinut în acea perioadă funcţia de şef al instituţiei, or nu era decât ofițer superior de investigații al Serviciului investigare fraude economice din cadrul Secției investigații infracțiuni as IP Strășeni.

Am încercat să obținem un comentariu de la reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, însă Alina Zbancă, consilierul pentru comunicare, ne-a recomandat să adresăm o solicitare în scris pentru a afla răspunsul la întrebările noastre.

Zis şi făcut. După mai bine de două luni, deci în dispreţul termenului regulamentar de reacţie la petiţii, Serviciul Protecție Internă și Anticorupţie al MAI ne-a fericit cu un răspuns ce seamănă leit cu o eschivare şi, totodată, cu o batjocură la adresa presei.

Şi anume că problema legalităţii în cazul acordării gradului special următor lui Alexandru Roşca face parte din datele cu caracter personal, cu alte cuvinte, e un tabu.

Am luat legătura cu Sergiu Dabija, ofițerul SPIA care ne-a expediat răspunsul, și l-am întrebat de ce nu a răspuns la toate întrebările adresate de către reporterii DESCHIDE.MD despre acest caz, în special dacă au fost sau nu acordate legal steluțele de locotenent-colonel lui Alexandru Roșca. Dabija a declarat:

„Nu sunt obligat de nimeni să vă răspund la întrebări. Tot ce am avut de spus, am scris în răspunsul pe care vi l-am expediat în termenii prevăzuți de lege.”

Mai jos, vom atașa răspunsul pe care l-am primit din partea MAI în legătură cu acest caz.

În cadrul investigației, am ținut să consultăm cu unii juriști răspunsul celor de la SPIA la solicitarea noastră, dar și ordinul semnat de Bodrug, care ne-au comunicat:

„Potrivit art. 10 din nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, prevederile art. 5, 6 şi 8 nu se aplică în situaţia în care prelucrarea datelor cu caracter personal se face exclusiv în scopuri jurnalistice, artistice sau literare, dacă aceasta se referă la date care au fost făcute publice în mod voluntar şi manifest de către subiectul datelor cu caracter personal sau la date care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a subiectului datelor cu caracter personal sau de caracterul public al faptelor în care acesta este implicat, în condiţiile Legii cu privire la libertatea de exprimare. Astfel, ținând cont de faptul că poliţistul este funcţionar public cu statut special, deci o persoană publică care reprezintă o instituție publică, considerăm neîntemeiat răspunsul oferit de către Ministerul Afacerilor Interne.”

Juriștii pe care i-am consultat au ținut să menționeze în legătură cu gradul special primite de Roșca:

„Conform prevederilor Hotărârii de Guvern Nr. 460  din  22.06.2017, pentru punerea în aplicare a prevederilor  Legii nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne li se acordă grade speciale, cu respectarea condiţiilor stabilite în actele normative. Condiţiile minime obligatorii cumulative pentru acordarea următorului grad special sunt următoarele:

    1) să îndeplinească cerinţele stabilite de actele normative în vigoare;

    2) să aibă termenul necesar de aflare în gradul anterior;

    3) să deţină funcţia care permite acordarea gradului special următor;

    4) să nu se afle în perioada efectuării anchetei de serviciu sau urmăririi penale, sau în proces de judecată în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni şi să nu fie în perioada acţiunii unei sancţiuni disciplinare;

    5) să fi obţinut la ultima evaluare anuală a performanţelor profesionale cel puţin calificativul „bine”;

    6) să deţină nivelul minim de studii necesar pentru corpul de ofiţeri – potrivit pct. 25 subpct. 2), şi pentru corpul de subofiţeri – potrivit pct. 25 subpct. 3).

Susținem că Ordinul a fost întemeiat pe un articol inexistent, or, art. 49 nu există în Legea  nr. 320 din  27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, acesta fiind abrogat prin Legea LP94 din 02.06.17, MO229-243/07.07.17 art.366; în vigoare 07.07.17.”

Totodată, în timp ce noi, aproape două luni am tot insistat să primim un răspuns la solicitarea adresată MAI-ului, în pofida faptului că s-au eschivat de a ne oferi un răspuns complet la întrebările adresate, cei de la SPIA au profitat de ocazia că Deschide.MD l-a adus pe tavă pe Alexandru Roșca pe mâinele lor și i-au sesizat pe procurori despre acest caz ca să examineze conform articolului 274 al Codului de Procedură Penală „Începerea urmăririi penale”, care prevede:
   

„(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.”

Solicitat telefonic, Vitalie Sibov, șeful interimar al Procuraturii municipiului Chișinău, a confirmat pentru Deschide.MD că au fost informați despre cazul lui Alexandru Roșca de către cei de la SPIA, dar susține că abia urmează să fie examinat materialul pentru a lua o decizie.

Am încercat să obținem o reacție și de la Alexandru Roșca, șeful-adjunct al IP Strășeni (cum a fost posibil să fi primit grade speciale contrar legislației), dar el nu a binevoit să răspundă la apelurile insistente ale reporterilor DESCHIDE.MD.

Alexandru Roșca ajuns în atenția opiniei publice după ce, în noaptea de 25 februarie 2018, anchetatorul Ștefan Răilean de la IP Strășeni a ajuns la spital în stare gravă. El ar fi fost bătut cu bestialitate de către Alexandru Roșca, șeful-adjunct al IP Strășeni. Cei doi ar fi sărbătorit acasă la părinții procurorului Alexandru Mogîldea ziua de naștere a acestuia. Părinții lui Mogîldea sunt nașii de cununie ai lui Alexandru Roșca, iar Răilean era prezent la petrecere în calitate de fost coleg al lui Mogîldea.

Fiind ambii în stare de ebrietate, între Alexandru Roșca și Ștefan Răilean s-a iscat o ceartă care a degenerat într-o bătaie. Ulterior, anchetatorul Ștefan Răilean, după ce ar fi fost bătut de către Alexandru Roșca, a fost găsit la câteva străzi mai la vale de casa unde avea loc petrecerea, într-o baltă de sânge, și transportat în stare gravă la spitalul din Strășeni, iar apoi a fost transferat într-un spital din Capitală.

Chiar dacă atunci, imediat după incident, Alexandru Pânzari, șeful IGP, a emis un ordin prin care l-a eliberat din funcție pe Roșca, la nici 8 luni de la semnarea ordinului, fiind atacat în judecată de Alexandru Roșca, magistratul Iana Talmaci din cadrul Judecătorie Strășeni a decis - la ședința de judecată din 13 septembrie - să fie admisă parțial cererea de chemare în judecată a Inspectoratului General al Poliției pe numele lui Alexandru Roșca şi ca atare a anulat ordinul de concediere și l-a restabilit pe Roşca în funcție, dar i-a respins cererea de a-i fi achitate cheltuielile pentru judecată.

Alexandru Rață, șeful Procuraturii Strășeni, a declarat pentru DESCHIDE.MD că dosarul cu bătaia în care a fost implicat șeful-adjunct al IP Strășeni a fost suspendat la 14 septembrie, "din lipse de probe", iar partea vătămată susține că nu-și aduce amine ce s-a întâmplat în acea noapte.

Sursele DESCHIDE.MD din teritoriu susțin că Alexandru Roșca ar fi ajuns la o înțelegere cu anchetatorul Ștefan Răilean și i-ar fi achitat o sumă de câteva mii de euro drept despăgubire.

Adjunctul de la IP Strășeni s-a spălat de bătaia de la Sireți. „Baia” ar fi costat câteva mii de €