Președintele R.Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte. În cadrul discuției, oficialii au abordat mai multe subiecte, inclusiv recomandarea Comisiei Europene de a oferi Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.

La fel, părțile au abordat și subiectul privind eforturile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile de la Chișinău pentru a avansa în parcursul său european.

În context, Maia Sandu a menționat că R.Moldova mizează pe susținerea Regatului Țărilor de Jos în cadrul ședinței Consiliului European din 23 și 24 iunie.

Amintim că săptămâna trecută Comisia Europeană s-a pronunțat în favoarea acordării Republicii Moldova statului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Recomandarea a fost transmisă Consiliului European care urmează să aprobe o decizie finală în această săptămână.

Detalii: Comisia Europeană, aviz pozitiv Republicii Moldova pentru statutul de candidat privind aderarea la UE