Pentru a doua dată în „istoria ei de peste 650 de ani”, Moldova își va putea alege conducătorul printr-un vot popular, având posibilitatea de a alege din măcar doi candidați. În 1996, dl Petru Lucinschi a devenit președinte după ce a acumulat peste 919,831 de voturi. Niciun partid sau altă persoană nu a reușit să obțină atâtea voturi în Republica Moldova într-o competiție cu participarea unuia sau mai multor contracandidați. Miza alegerilor prezidențiale din 2016 este foarte mare deoarece pentru prima dată în douăzeci de ani o singură persoană are șansa să fie votată de aproape un milion de cetățeni ai Republicii Moldova, ceea ce-i va conferi o anumită legitimitate și suport popular, dar și responsabilitate.

Există discuții pe marginea corectitudinii votului, care au la bază mai multe confuzii mai mult de ordin metodologic sau al definiției decât al situației reale. Voi încerca să enumăr elementele acestui context:

1. Se face confuzie între numărul de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot și populația prezentă. Nu e secret că avem mai mulți cetățeni decât oameni de facto în Republica Moldova, dar aceasta nu reprezintă un motiv pentru a-i priva pe cetățenii noștri din străinătate de dreptul de a vota, atâta timp cât ei nu au renunțat la cetățenie.

2. Datele de la Recensământului Populației 2014 nu sunt publicate. Datele preliminare au fost prezentate pripit și nu au nimic în comun cu logica. Conform lor, populația municipiului Chișinău ar fi de sub 500 mii persoane, sau cu circa 300 mii mai puțin decât în 2014. Totuși, nu există nici un motiv să credem că populația Chișinăului a scăzut așa mult, în timp ce populația altor regiuni a scăzut nesemnificativ. Partea bună e că la data de 20 septembrie 2016, peste 82% din chestionarele de la Recensământul Populației au fost procesate, astfel că în circa o lună am putea începe să recepționăm primele rezultate. Și oricum, întotdeauna vor plana dubii asupra calității lor.

3. Există o problemă de sistem în privința gestionării datelor guvernamentale. Din anumite motive, există Registrul de Stat al Alegătorilor și separat – Registrul de Stat al Populației. Există o singură condiție ca persoanele din RSP să ajungă în RSA – să fi împlinit deja 18 ani. Atât. Orice specialist în baze de date, chiar și începător, va spune că e redundant să menții două registre. Pur tehnic, RSA ar trebui să reprezinte o selecție din RSP făcută înainte de alegeri, unde să se conțină informația privind persoanele vii cu vârsta de 18 ani și mai mult.

4. „Problema milionului". În conștiința națională s-a adâncit ideea că un milion de cetățeni sunt la moment peste hotare, deși nimeni nu a prezentat nici o altă informație despre acest „milion": din în ce țări e distribuit, nici care-i structura lui pe vârstă, structura etnică, educațională etc. Scăderea numărului populației cu un milion nu explică de ce Produsul Intern Brut continuă să crească. Din contra, ar fi trebuit să urmeze consecințe catastrofale la nivel de indicatori. O analiză a consumului – baza formării PIB-ului, ne arată că numărul celor plecați peste hotare nu poate fi așa de mare. Din cauza efectului „milionului", nu se apreciază corect situația curentă în mai multe domenii, inclusiv cel electoral.

5. Problema morților. Dacă în trecut era haos în listele electorale care se actualizau arbitrar, atunci în prezent nu ar fi trebuit să existe o astfel de problemă. Ca și în cazul regretatului Emil Loteanu, există moldoveni stabiliți peste hotare care au decedat și nimeni nu a informat RSP sau RSA ca persoana dată să nu mai fie considerată „vie". Desigur, pe lângă reducerea numărului de registre de la două la unul, ar fi nevoie și de alte măsuri, de ordin legislativ pentru ca o persoană să fie declarată decedată. Spre exemplu, un model există pe Facebook – fie se atașează un certificat de deces, fie un anumit număr de persoane confirmă că persoana e decedată. De asemenea, dacă o persoană nu beneficiază de nici un serviciu public, nu figurează în nicio bază de date pentru o anumită perioadă, s-ar putea investiga dacă acea persoană mai este în viață sau nu. Desigur, se pot găsi și alte soluții.

6. Structura demografică s-a schimbat dramatic în ultimii 25 de ani. La începutul anilor 90, populația Moldovei era mai mare, dar și mai tânără, decât în prezent. În anii 80 s-au născut foarte mulți copii, care în prezent pot vota cu toții. Astfel, se întâmplă un paradox: avem o populație în scădere, dar un număr în creștere de alegători. Totuși, deoarece copii născuți după independență sunt în număr mult mai mic, în curând și numărul de alegători va începe să scadă.

7. Problema Transnistriei. Din diverse motive, mulți ignoră faptul că și în regiunea din stânga Nistrului trăiesc oameni, iar majoritatea din ei au cetățenia Republicii Moldova. Desigur, nu au fost alegeri la care ei să fi participat masiv la votare, dar totuși, ei sunt cetățeni ai RM și au dreptul la vot. Deci adăugați circa 490 mii la populația RM, vreo 270 mii la numărul de cetățeni șivreo 210 mii la numărul de alegători (date estimative). Menționez că toți acești trei indicatori sunt diferiți.

 

Iată cel puțin 7 motive SERIOASE de confuzie, ceea ce face ca majoritatea presupunerilor privind cât de corecte sunt anumite date să fie eronate.

Am făcut o estimare a soldului migrator pentru perioada 1991-2015. Mi s-a părut curios că începând cu anul 2012, mai mulți cetățeni străini obțin cetățenia moldovenească decât cei care renunță la ea. În total, timp de 4 ani, 14,838 de persoane au obținut cetățenia RM, majoritatea fiind români (17%), arabi (13%), ucraineni (13%), ruși (12%) și turci (10%). Pe de altă parte, în aceeași perioadă au emigrat 10,257 cetățeni ai RM. Cei mai mulți au plecat în Ucraina (32%) și în Rusia (31%). Dar aici mă refer strict la cetățeni care au plecat definitiv.

Nu e clar în ce măsură numărul în creștere al imigranților influențează procesul electoral și dacă o parte din ei pur și simplu doresc să beneficieze de pașaportul moldovenesc pentru a se deplasa fără vize în UE. Totuși, numărul lor ar fi mic și în curând chiar și aceasta nu va mai reprezenta un avantaj, cel puțin pentru cetățenii ucraineni care la fel vor putea călători fără vize în UE.

Dacă e să luăm toată perioada de după obținerea independenței, noi am pierdut circa 135 mii de cetățeni, care au emigrat definitiv și nu mai dețin cetățenia RM. De asemenea, avem parte de circa 53 mii de imigranți și circa 59 mii de repatriați. Trebuie de menționat că numărul de noi repatriați a fost mai mare în anii 90, iar acum este destul de mic.

Câți sunt plecați peste hotare? Pentru a răspunde la această întrebare am creat un model ce ține cont de sporul natural și migrator în 1991-2015. Astfel, conform BNS, în 2015, 325.4 mii persoane erau plecate temporar peste hotare.  În cadrul modelului, am depistat o diferență de circa 120 mii persoane – care ar trebui să fie cetățeni ai RM, dar nu sunt acoperiți de datele BNS. Respectiv, avem plecați peste hotare 445.4 mii de cetățeni ai RM, care ar putea să revină.

La acest număr mai adăugăm 135 mii de persoane ce au emigrat definitiv. De asemenea, putem ține cont și de sporul natural în rândul populației migrate (120 mii neacoperiți de BNS și 135 mii emigrați definitiv). Nu se știe exact câți copii s-au născut peste hotare din rândul emigranților ce au plecat, dar să presupunem că numărul lor e cel puțin 40% din cei 255 mii de cetățeni „pierduți”, ceea ce înseamnă încă 102 mii persoane care ar fi putut să fie parte din populația prezentă în RM. Referitor la numărul celor decedați, voi utiliza un număr arbitrar, deoarece astfel de date sunt greu de estimat - 25 mii persoane.

În final, avem, 657.4 mii persoane plecați permanent sau temporar, inclusiv copii născuți peste hotare fără cetățenia RM.

Cine a rămas în țară să voteze? Datele CEC privind numărul alegătorilor din RSA sunt doar cu câteva mii mai mulți decât conform modelului meu de simulare a evoluției numărului de populație a RM 1991-2016. Deci eroarea poate fi în câteva mii de cetățeni decedați neînregistrați, care ar fi cam 3-5 mii în total.

Deci, din numărul total de peste 3.2 milioane de alegători din RSA, real ar putea vota cel mult 2.5 milioane de persoane, care sunt în țară, iar dacă am avea o rată reală de participare de 60%, am putea să ne așteptăm la 1.5 milioane de alegători la urnele de vot. Spre exemplu, în 2015, 1.38 milioane de alegători au votat pentru primarii din localitățile lor, ceea ce ar fi 55.2% din baza de 2.5 milioane de potențiali alegători, ceea ce mi se pare rezonabil.

Desigur, rata de participare oficială va fi mai mică, deoarece va fi împărțită la 3.2 milioane. În acest context, e necesar de micșorat pragul electoral și orice bariere pentru înregistrarea candidaților, deoarece populația prezentă este în scădere, chiar dacă numărul cetățenilor scade mult mai lent.

În concluzie: datele CEC nu sunt perfecte, dar destul de aproape de realitate. 

Sursa datelor: Biroul Național de Statistică (www.statistica.md), Comisia Electorală Centrală (www.cec.md) și calculele iData.