Summitul CPE // Președintele Azerbaidjanului și premierul Armeniei au ajuns la Chișinău
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean, au ajuns la Chișinău. Cei doi politicieni vor participa la lucrările Summitului Comunității Politice Europene.
Anterior, ambasadorul Azerbaidjanului în Franța, Leyla Abdulaeva, a declarat că Baku și Erevan ar putea semna, în cadrul Summitului CPE, un acord de pace în conflictul lor de decenii referitor la teritoriul Nagorno-Karabah.
„Pe 1 iunie, la Chișinău, sperăm că în cele din urmă poate fi semnat un tratat de pace. Este un moment istoric și o oportunitate care nu poate fi ratată”, a declarat Leyla Abdulaeva în fața unui grup mic de reporteri la Paris.
Nagorno-Karabah, o enclavă locuită de armeni în interiorul Azerbaidjanului, a fost sursa unui conflict încă din anii precedenți prăbușirii Uniunii Sovietice în 1991.
În 2020, Azerbaidjanul a preluat controlul asupra unor zone care erau controlate de armenii etnici în și în jurul enclavei montane, iar de atunci a restricționat periodic accesul pe singurul drum de acces care leagă Nagorno-Karabah de Armenia.
În ultima vreme s-au înregistrat progrese către un acord bazat pe recunoașterea reciprocă a integrității teritoriale a celor două părți.