News ALERT/Moţiunea a picat în lipsă de cvorum. Şedinţa a durat un minut şi a fost condusă de Vitiuc
Moţiunea împotriva Guvernului Filip a picat din cauza lipsei de cvorum, după ce majoritatea parlamentară a anunţat că nu se va prezenta la şedinţa respectivă. Vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc, care a condus şedinţa în absenţa preşedintelui Andrian Candu, a spus că, în lipsă de cvorum, moţiunea de cenzură nu a trecut, iar proiectele de legi pentru care Guvernul Filip şi-a asumat răspunderea sunt votate şi Secretariatul Parlamentului urmează să le pregătească pentru semnare preşedintelui legislativului.
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor, a declarat jurnaliştilor că lipsa majorităţii parlamentare la şedinţa Parlamentului nu înseamnă că s-au epuizat problemele puse în discuţie în moţiunea de cenzură. În baza acestui caz, fracţiunea PSRM urmează să se adreseze Curţii Constituţionale.
Inna Şupac, preşedinta fracţiunii PCRM, a spus că şedinţa trebuia stabilită într-o zi de joi, în care au loc tradiţional şedinţele Parlamentului, deoarece lunea deputaţii sunt în teritoriu. Parlamentara a mai spus că deputaţii comunişti pregătesc o nouă moţiune de cenzură şi i-a transmis premierului Pavel Filip că „sfârşitul, mai devreme sau mai târziu, tot vine".
Moţiunea de cenzură a fost depusă după ce Guvernul Filip şi-a asumat răspunderea pentru un şir de legi printre care şi transformarea în datorie de stat a creditelor acordate celor trei bănci devalizate.