Ghimpu răspunde la acuzațiile în investigația RISE: Sunt aberații
Mihai Ghimpu comentează informația difuzată de RISE potrivit căreia compania fondată de el ar planifica ridicarea unei clădiri cu birouri și spații comerciale în centrul istoric al Chișinăului. Potrivit liderului liberalilor, aceasta ar fi niște aberații și minciuni.
Potrivit unei investigații RISE, blocul cu cinci etaje urmează să fie construit după demolarea clădirii existente, fost monument istoric, radiat prin decizia Consiliului Municipal Chișinău.
Mihai Ghimpu a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că edificarea unui centru de business este, practic, imposibilă, din mai multe motive.
„Ați văzut casa ceea? Aceea îi monument? Casa ceea se dărâmă. La noi la Colonița saraiul pentru vaci era mai frumos construit decât casa aceasta. În centru este amplasat oficiul PL, în stânga - o doamnă, iar în dreapta avem alți proprietari. Cum să construiești acolo dacă nu-i doar un proprietar? Sunt aberații și minciuni în campania electorală pentru a manipula lumea. Acest material demonstrează că Ghimpu este curat, cinstit și nu au de ce se lega. Găsesc muști moarte și încearcă să le învie”, a declarat el.