Forțele armate ale Federației Ruse angajează militari din Transnistria în forțele de pacificare prin... mica publicitate! Transnistrenii care vor să se angajeze prin contract în Armata Rusă urmează să întrunească mai multe criterii: cetățenie rusă, livret militar cu mențiunea „apt de serviciu” și permis de ședere de cel puțin un an în regiunea transnistreană.

Anunțul în Makler

Deschide.MD a scris în vara acestui an despre campania de recrutare, desfășurată de către Federația Rusă pe teritoriul Repubilcii Moldova. Rușii au amplasat atunci corturi de informare și recrutare în stânga Nistrului. După publicarea articolului, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene s-a autosesizat și a cerut Ambasadei Federației Ruse, pe cale diplomatică, să înceteze recrutarea pe teritoriul Republicii Moldova.

Între timp, ștabul de recrutare și-a retras corturile din Ternovca, Slobozia. Dar recrutarea în armata rusă nu a încetat. Autoritățile ruse au plasat anunțul respectiv la mica publicitate, într-un ziar din Tiraspol. Cam în felul următor: Armata Rusă, Serviciu Militar, stabilitate, pachet social. Anunțul are şi două numere de telefon.

Persoana care a răspuns la numărul de mobil al unui operator din regiunea transnistreană a spus că pentru înrolarea în armata rusă este nevoie ca solicitantul să dispună de cetățenia rusă, de înregistrare oficială pe teritoriul transnistrean (de cel puțin un an), de livret militar, unde să fie evidențiat că persoana este aptă pentru serviciu. Mai multe detalii, zice el, le putem afla la o întâlnire la Tiraspol, unde urmează să aducem toate deocumentele menționate. Persoana de la telefon a mai menționat că serviciul în bază de contract va fi satisfăcut la Tiraspol și Bender, în Forțele de Menținere a Păcii ale Federației Ruse.

Decretul lui Putin din 2015

Inițial, Deschide.MD a presupus că acest anunț a fost plasat în contextul decretului semnat de Vladimir Putin în ianuarie 2015, cu privire la mercenariatul în armata rusă. Decretul permite persoanelor străine să se înroleze în armata rusă în bază de contract, dacă cunosc limba rusă, au cazier judiciar „curat” și vârsta între 18 și 30 de ani. Decretul stipulează, de asemenea, că înrolarea în armata rusă a mercenarilor se face pe teritoriul Federației Ruse. Cei care au plasat anunțul au declarat pentru Deschide.MD că recrutarea pe care o fac nu are nicio legătură cu decretul președintelui rus Vladimir Putin.

Anunț similar în Vkontakte

Acestea nu sunt singurele anunțuri privind recrutarea în armata rusă. În rețea se găsesc și alte anunțuri privind înrolarea în armata rusă pentru a servi în Transnistria. De exemplu, pe rețeaua socială VKONTAKTE este postat, încă din septembrie 2014, un anunț prin care tinerii cu vârsta cuprinsă între 19 și 33 de ani sunt îndemnați să semneze un contract pentru un serviciu militar în Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria. „Salariul începe de la 22.000 de ruble (circa 350 de dolari), pentru primul nivel de tarifare, fără considerarea vechimii; concediul anual plătit începe de la 44 de zile și se calculează  în funcție de vechime, timpul pentru deplasare spre regiunea transnistreană și înapoi este plătit, după cum este plătit și costul biletului pentru un membru al familiei”. Candidatul trebuie să dețină cetățenie rusă. Candidații care depășesc vârsta de 27 de ani trebuie să aibă studii superioare. Toți candidații trebuie să aibă cazierul judiciar curat. Publicul-țintă al anunțului sunt rezidenții Federației Ruse. În acel anunț se menționează că GOTR este angajată într-o misiune de menținere a păcii pe teritoriul transnistrean.

Vârsta de pensionare pentru cei înrolați se calculează din coeficientul de o zi și jumătate pentru o zi, iar, în cazul în care militarul în bază de contract participă la „o operațiune de pacificare”, coeficientul este de trei zile pentru o zi. „În ceea ce privește condițiile de trai, aici totul este mult mai ieftin, un apartament poate fi închiriat cu 100-150 de dolari pe lună. Atmosfera, contrar informațiilor apărute în mass-media, este liniștită, nu se duc nici un fel de lupte. Unica problemă ține de situația în Ucraina și de imposibilitatea de a traversa granița ucraineană. Sosirea în Transnistria se face pe cale aeriană prin Aeroportul Chișinău, de aceea este nevoie de pașaport străin”, se menționează în anunț. 

Anunțul a fost a fost postat înainte ca Ucraina să denunțe acordul de tranzit al militarilor ruși prin teritoriul ucrainean.

Un anunț similar despre înrolarea în GOTR se află și pe pagina oficială a Comisariatului Militar din Regiunea Iaroslav. Anunțul datează din anul 2013.

Forțele de pacificare ruse nu au mandatul ONU

Alexandru Zubco, expert la Promo-Lex, spune că înrolarea prin mica publicitate demonstrează că forțele de pacificare ruse au probleme cu rotația.

„Rușii se conduc de acordul semnat de Elțîn și Snegur în 1992 şi care stipulează staționarea forțelor de pacificare în Transnistria. Aceste forțe trebuie să fie mandatate de ONU, există criterii ONU care ar trebui să fie îndeplinite pentru misiune. Regiunea transnistreană nu se încadrează, însă, în criteriile ONU. De aceea misiunea de pacificare contravine mandatului ONU”, declară Zubco.

Potrivit lui Zubco, în trupele ruse se înrolează persoane care locuiesc în regiunea transnistreană și care își îndeplinesc misiunea alături de pacificatori din Federația Rusă. Este evident că acești pacificatori transnistreni, în cazul izbucnirii unui conflict, vor fi părtinitori.

Logic, pacificatorii trebuiau să vină în Transnistria din regiunea Breansk, unde se află ștabul Districtului Militar Sud, din care face parte GOTR. În mod normal, Moscova ar fi trebuit să informeze Chișinăul cu privire la candidatura care urmează să îndeplinească serviciul în stânga Nistrului. Chișinăul, la rându-i, trebuie să aprobe candidatura respectivă. Acest lucru însă nu se întâmplă.  

70% din contingentul GOTR vrea înapoi în Rusia

Ziarul TIMPUL a scris, în iunie 2016, că 70 la sută dintre militarii Grupului Operativ al Trupelor Ruse au cerut Moscovei permisiunea de a părăsi regiunea secesionistă.

„Prezența pe teritoriul R. Moldova a devenit o povară pentru militarii ruși, dau de înțeles sursele noastre din cadrul Comisiei Unificate de Control. În urma conflictului ruso-ucrainean, aceștia s-au trezit izolați în stânga Nistrului, fără a mai avea posibilitatea să plece acasă, deoarecere reîntoarcerea lor în republica-fantomă a devenit imposibilă. Din aceste considerente, susțin sursele noastre, 70 la sută dintre soldații Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) au solicitat Ministerului Apărării de la Moscova să fie transferați la unități militare de pe teritoriul Federației Ruse”, scria TIMPUL.

Militarii ruși au ajuns la această situație după ce Rada Supremă de la Kiev a adoptat legea cu privire la denunțarea Acordului privind tranzitul prin teritoriul Ucrainei a forţelor militare rusești, staţionate temporar pe teritoriul Republicii Moldova în mai 2015. Militarii ruși puteau ajunge în regiunea secesionistă prin Aeroportul Chișinău, de unde, însă, sunt reținuți și deportați, cu interdicția de a mai pătrunde pe teritoriul Republicii Moldova.  

Potrivit TIMPUL, există și cazuri în care, pentru a evita controlul de la aeroport, aceştia pleacă din Rusia în România și intră în Moldova, trecând Prutul. Mai mult: atât autoritățile din RM şi Ucraina au declarat că nu vor permite aviaţiei ruse utilizarea spaţiului lor aerian pentru aprovizionarea militarilor.