Galbur a discutat cu J.Hahn despre combaterea corupției, reforma mass-media și a sectorului bancar
În marja reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre UE (tip Gymnich), Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru polictică de vecinătate şi negocieri pentru extindere Johanes Hahn.
Evoluţia procesului de reforme şi ponderea lor în agenda europeană a ţării a făcut obiectul discuţiei dintre comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johanes Hahn, şi viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Discuţia a avut loc în marja reuniunii informale a miniştrilor de externe din statele-membre ale UE (tip Gymnich).
Oficialul UE a reiterat importanţa implementării a Acordului de Asociere, dar şi a angajamentelor aferente negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, pentru a asigura stabilizarea economiei naţionale.
Salutând eforturile depuse de instituțiile moldoveneşti în prima jumătate a anului în vederea resetării agendei de reforme prin realizarea Foii de Parcurs, interlocutorul a ţinut să sublinieze importanţa asigurării continuităţii acţiunilor întreprinse. În special, s-a menţionat interesul faţă de evoluţiile ulterioare în eforturile de combatere a corupţiei, reforma sectorului mass-media, dar şi a celui financiar-bancar.
La rândul său, ministrul Galbur a dat asigurări că atât Guvernul, cât şi Parlamentul sunt ferm angajaţi în procesul de reformare, proiectele de acte normative considerate drept prioritare pentru domeniile enunţate regăsindu-se printre primele pe agenda de toamnă a executivului şi legislativului.