Comisia Electorală Centrală a înregistrat astăzi încă cinci grupuri de inițiativă privind colectarea semnăturilor pentru candidați la funcția de președinte.

Comisia Electorală Centrală a înregistrat astăzi încă cinci grupuri de inițiativă privind colectarea semnăturilor pentru candidați la funcția de președinte.

În cadrul ședinței extraordinare de astăzi au fost acceptate grupurile care vor colecta semnăturile pentru Ion Dron, Valeriu Ghilețchi, Ana Guțu, Oleg Brega și Roman Mihăieș.

Dintre toți candidații prezenți doar Oleg Brega a avut obiecții menționând că a fost discreditat fiindcă a fost impus să constituie grupul de inițiativă. Potrivit lui Brega, el singur ar fi putut colecta semnăturile, menționând că vineri a acționat CEC în judecată. 

Grupurile de inițiativă urmează să prezinte până pe 29 septembrie ora 17:00 numărul necesar de semnături. 

CEC a eliberat membrilor grupurilor de inițiativă legitimații și liste de subscripție în vederea colectării semnăturilor pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

După cum a anunțat Deschide.MD ieri, CEC a mai informat astăzi că în data de 3 septembrie 2016 au fost recepționate documentele pentru înregistrare în calitate de concurent electoral pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, depuse de către candidatul desemnat de Partidul Democrat din Moldova, domnul Marian Lupu.

În conformitate cu prevederile legale electorale, în termen de 7 zile din data depunerii, CEC urmează să examineze setul de documente, să verifice listele de subscripție prezentate și să decidă asupra înregistrării sau refuzului înregistrării candidatului desemnat în alegeri.