Parlamentul anunță // Igor Dodon va fi învestit în funcția de președinte pe 23 decembrie
Foto: www.politnavigator.net
Președintele ales, Igor Dodon, va fi învestit în funcție pe 23 decembrie. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții Parlamentului Republicii Moldova.
„Ședinţa solemnă comună a Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, pentru Ceremonia de învestitură a Preşedintelui Republicii Moldova va avea loc la 23 decembrie, ora 13.00, la Palatul Republicii.”, se arată în informația expediată presei.
Amintim că ieri Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale și mandatul lui Igor Dodon. Potrivit Constituției, acesta urmează să fie învestit în funcție până pe 28 decembrie.