Fracțiunea PLDM a solicitat astăzi în cadrul ședinței Legislativului audierea Guvernului asupra politicilor și programelor Executivului. Potrivit liberal-democratului, Iurie Țap, deputații au posibilitatea de a efectua controlul parlamentar asupra activității Guvernului.

Inițiativa a fost susținută de reprezentanții PSRM și PCRM, însă nu a acumulat numărul necesar de voturi. În acest sens, atât liberal-democrații, cât și comuniștii i-au amintit majorității parlamentare că un asemenea subiect nu trebuie supus votului, ci realizat în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului.

Precizăm că, potrivit articolului 126 al Regulamentului, la propunerea Biroului permanent, a comisiilor permanente sau a fracţiunilor parlamentare, Parlamentul, o dată în decursul unei sesiuni, iniţiază audierea Guvernului în domeniile de interes public major.

În acest sens speakerul Andrian Candu a anunțat că va discuta cu premierul Pavel Filip subiectul și va reveni cu detalii.