Maia Sandu si Andrei Nastase susțin că nu au renunțat la ideea de candidat comun al partidelor de dreapta, chiar daca au început sa colecteze separat semnaturi. La emisiunea ”In PROfunzime” liderii celor trei partide au spus că decizia cu privire la candidatul comun va fi luată pînă la sfîrşitul lunii septembrie, iar Maia Sandu a spus că exercițiul de selectare va avea la bază două sondaje interne care se realizează în această perioadă.

Maia Sandu si Andrei Nastase susțin că nu au renunțat la ideea de candidat comun al partidelor de dreapta, chiar daca au început sa colecteze separat semnaturi. La emisiunea ”În PROfunzime”, liderii celor trei partide au spus că decizia cu privire la candidatul comun va fi luată până la sfârşitul lunii septembrie, iar Maia Sandu a menţionata că exercițiul de selectare va avea la bază două sondaje interne, care se realizează în această perioadă. 

"Se întâmplă două lucruri în paralel. Pe de o parte, colectăm semnături, ca să fim ambii eligibili atâta timp, cât nu știm cine dintre noi va fi candidatul comun. În același timp, se vor realiza cel puțin două sondaje, în care avem încredere toți trei, ca echipă. Rezultatele le vom afla către sfârșitul lunii septembrie. Măsurăm mai multe lucruri acolo: candidatul preferat, opțiunea a doua, scenariile pentru turul doi. Acestea sunt detaliile de care avem nevoie, ca să luăm o decizie informată și ca să știm cum să discutăm cu alegătorii noștri. Când luam decizia cine este candidatul, nu pornim de la moftul candidatului A sau B, pornim de la perceptia oamenilor", afirma Maia Sandu.

Intrebat pe care dintre cei doi candidati i-ar sustine, liderul PLDM a evitat sa ofere un raspuns direct. "Continuăm activitatea, continuăm să explicăm oamenilor că e mai important să existe o coeziune pe flancul drept", a punctat acesta. Viorel Cibotaru afirmă ca PLDM nu colectează acum semnături pentru nimeni. "Noi am discutat cu secretariatul si am decis că nu este nevoie, la momentul de faţă, de implicarea partidului. Noi ne vom implica în măsura în care este necesar. Când se va decide candidatul, acela va fi şi candidatul PLDM, bineînţeles", spune acesta.

Liderul PAS, Maia Sandu a mai spus că atunci când se vorbea despre un al doilea mandat al lui Iurie Leancă, președintele PPEM, acesta i-a dat un sfat: să nu-l critice pe Vlad Plahotniuc.

„Dacă eu îmi caut un loc de muncă, el își caută un loc de odihnă. El a venit doar la două discuții despre candidatul unic și nu prea poate să judece despre ce am discutat acolo. Eu l-am susținut, când era prim-ministru, dar eu nu ştiam că el discuta problemele din sistemul bancar cu Shor şi Plahotniuc. În momentul în care credeam că el merită al doilea mandat, el mi-a dat un sfat: să nu-l critic pe Plahotniuc. Eu atunci am făcut ochii mari. El mi-a explicat că crede că Plahotniuc este omul care va moderniza această țară și atunci am înțeles că viziunile noastre sunt total diferite. Acolo drumurile noastre s-au despărțit", afirmă Maia Sandu.

La aceeați emisiune, liderul PPDA a anunţat că are deja peste 17 mii de semnături, în timp ce Maia Sandu – doar 5 mii de semnături.

Imediat dupa ce s-a anuntat data alegerilor prezidentiale, PAS, PPEM, PLDM si PDA au anuntat ca vor face front comun la alegeri si vor veni cu un candidat unic. Ulterior, PPEM s-a retras si Iurie Leanca a anuntat ca va candida singur, iar PLDM a anuntat ca nu va avea un candidat propriu, dar va sustine candidatul comun.