Alegerea lui Vlad Plahotniuc în funcţia de preşedinte al PD este asociată de analişti cu o ieşire "în faţă" al acestui personaj care până acum a coordonat totul din umbră. Unii formatori de opinie sunt de părerea că este o decizie curajoasă, care vorbeşte despre faptul că Plahotniuc vrea să transforme PD-ul într-o forţă de alternativă pentru PSRM. Alţii consideră că decizia pe care şi-a asumat-o denotă doar ambiţie. Cât despre efectele acestei decizii, formatorii de opinii preferă să se limiteze la "vom vedea!".

Iată ce ne spune Cristi Hriţuc, expert pe strategii de campanii electorale şi ex-consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu: Decizia lui Plahotniuc de a prelua președinția PDM-ului este extrem de curajoasă. Faptul că își asumă să treacă din rolul de "păpușar", cel care opera din spate, în rolul de "vedetă", care conduce la vedere, demonstrează că Plahotniuc riscă totul, încercând cu această decizie să schimbe paradigma în care se afla până acum.

Probabil, mișcarea estă făcută în special pentru mediul politic din UE. Plahotniuc vrea să demonstreze că el este cel care ține Moldova pe drumul spre Vest, el este principalul oponent al lui Dodon, el și PDM reprezintă alternativa la PSRM.

Dacă Moldova va avea creștere economică, iar Guvernul Filip va performa, efectele pozitive se vor resimți și în cota de încredere pe care o va avea Plahoniuc. Este o mișcare riscantă, ca omul cel mai urât din Moldova să preia președinția partidului său, dar probabil calculul liderului PDM se bazează pe faptul că în doi ani va reuși să îmbunătățească nivelul de trai al moldovenilor, lucru care va conta enorm la următoarele alegeri.
Cred că strategia PDM în etapa următoare va fi: "Noi facem, noi lucrăm în folosul oamenilor, Dodon dă doar din gură". Pârghiile guvernamentale, pârghiile administrative vor fi asset-ul [activul] PDM.

Pentru Cancelariile din Vest cel mai mult contează ca Moldova să fie predictibilă, stabilă din punct de vedere politic și să își respecte angajamentele. Plahotniuc știe aceste lucruri. Dacă va reuși să facă din nou Moldova "proiectul de succes al UE", va avea sprijinul necesar.
Sună cinic, dar în politică uneori contează interesul pragmatic și mai puțin petele de imagine.

Deschide.MD: Dar credeţi că Vlad Plahotniuc va împărţi "laurii" cu PL sau, mai degrabă, va încerca să se distanţeze de Mihai Ghimpu, bazându-se pe o majoritate parlamentară în care doar PD să fie partid cu acte în regulă? 

Cristi Hriţuc: Ghimpu nu mai reprezintă nimic din punct de vedere electoral. Vremea lui a trecut. A pierdut publicul unionist. De-a lungul vremii, liderul PL a pus de multe ori în pericol alianțele de guvernare. Nu este un partener stabil. Probabil, atunci când Plahotniuc va avea o majoritate parlamentară stabilă, foarte sigură, îl va inlătura pe Ghimpu din formula de guvernare, mai ales dacă acesta va mai juca cartea pe care a jucat-o până acum: și călare și pe jos, adică și la guvernare și în opoziție. Dacă PL s-ar reforma, dacă ar veni cu un lider credibil și ar fi un partener loial de guvernare, atunci ar putea rămâne în actuala formulă. Dacă nu, atunci, cu prima ocazie care se va ivi, PDM îi va face vânt. Orice analiză pe care o facem trebuie să plece de la faptul că Plahotniuc este extrem de pragmatic și de rece. Nu se va sfii să ia orice măsură pentru a-și atinge scopul politic, iar scopul lui acum este ca PDM să fie principala forță politică și alternativa la PSRM.

Am cerut o opinie şi de la domnul Vasile Botnaru, director Radio Europa Liberă, care a preferat să nu dea prognoze, dar să facă, în schimb, nişte constatări din cele deja întâmplate:

Vasile Botnaru: În sfârşit, Vlad Plahotniuc a ieşit în faţă. Rămâne neclar din analize dacă el este mulţumit sau nu prea de Marian Lupu. Oficial, i-a mulţumit, dar nu ştim dacă în realitate îi recunoaşte aportul pentru partid. Faptul că el a decis să iasă în faţă înseamnă că se ambiţionează şi mai mult. Şi anume "a decis" este predicatul corect! El nu a acceptat această funcţie, nu s-a lăsat convins sau alte variante. El a decis. 

Deschide.MD: Dar cum va influenţa decizia respectivă activitatea majorităţii parlamentare?

Vasile 'Botnaru: Eu doar analizez. Sigur că Vlad Plahotniuc şi-a făcut socoteala că va reuşi să ţină sub control şi Parlamentul, şi Guvernul, şi alte instituţii, dar, dacă se va întâmpla asta sau nu, urmează să vedem.

O altă părere am cerut-o de la fostul premier Ion Sturza, care e un declarat un contestatar al lui Vlad Plahotniuc şi al acţiunilor sale.

Ion Sturza: Este o decizie internă a PD. Sper că și-o asumă. Un fel de "normalitate ", cei care decid vor şi răspunde. Pentru unii, lumina reflectoarelor publice e o forma de a străluci, pentru alții, de a arde. Vom vedea!

Deschide.MD: Dar credeţi că Vlad Plahotniuc va împărţi meritele cu PL? Sau acest partid va fi distanţat de majoritatea parlamentară şi de Guvern, iar Vlad Plahotniuc îşi va crea o coaliţie în care doar PD să fie partid cu acte în regulă? 

Ion Sturza: Nu cred că Mihai Ghimpu mai are multe de spus în politica moldovenească. Împărțirea meritelor cred este o glumă. PD nu împarte cu nimeni, nimic!