Războiul drapelelor, ep. 4 // Preşedinţia s-a izbăvit de „surpriza” deputaţilor PL
Drapelul Uniunii Europene - arborat ieri de un grup de deputaţi liberali pe clădirea Preşedinţiei - a fost scos. Informaţia a fost confirmată de de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ion Ceban.
"Preşedintele doar a spus că-l va scoate. Preşdintele nu glumeşte", ne-a declarat scurt sursa citată.
Amintim că după ce au arborat ieri drapelul Uniunii Europene pe clădirea Președinției, astăzi liberalii s-au trezit cu steagul moldoveniștilor, arborat pe sediul central al formațiunii. Bloggerul Eugen Luchianiuc a postat pe rețele de socializare mai multe poze cu sediul PL de pe strada N.Iorga din Capitală în care apar deja trei drapele, arborate pe clădire.
Astăzi în prima jumătate a zilei, deputatul Ion Apostol a scris pe facebook că "mârşăvenia" socialiştilor a fost deja înlăturată. El s-a plâns că cei care au pus drapelul moldoveniştilor au murdărit cu glod sediul partidului.
Cronologia evenimentelor:
Duminică, ep.1: Dodon a scos drapelul UE de pe sediul Preşedinţiei.
Luni, ep. 2: Liberalii au arborat un alt drapel al UE pe sediul Preşedinţiei.
Luni noaptea, ep. 3: Socialiştii au arborat un drapel al moldoveniştilor pe sediul PL
Marţi, ep. 4: Preşedinţia a scos drapelul PL de pe sediul Preşedinţiei.