Silvia Radu, care a demisionat la finele anului trecut din funcția de președinte al companiei Gas Natural Fenosa, și-a anunțat intenția de a candida ca independent la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Radu a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este foarte important ca viitorul președinte să fie independent de orice forță politică din Republica Moldova.

Dacă nu se intervine urgent cu reforme și schimbări hotărâte, criza s-ar putea adânci și consecințele ei ar putea fi extrem de grele. Vedem cu toții că încrederea în clasa politică este foarte scăzută. Oamenii sunt dezămăgiți de politicieni, partidele continuă să se războiască între ele pentru interese care nu au nicio legătură cu interesele țării... Eu nu cred că actuala clasă politică poate să se schimbe singură. Nu văd voință și interes pentru aceasta. Nu cred nici în partidele noi, făcute cu oameni vechi... După părerea mea fermă Președintele țării trebuie să fie în totalitate apolitic... Nu avem nevoie de un Președinte cu trecut vulnerabil, șantajabil. Președintele ales de popor trebuie să fie liber când preia funcția și să poată rămâne liber tot mandatul. Să nu se angajeze în niciun proiect politic, să fie un mediator veritabil, să nu împarte cetățenii după criterii geopolitice sau limba vorbită”, a declarat ea.

Întrebată despre viziunea sa geopolitică, Silvia Radu a declarat că nu se axează pe un anumit vector și vrea să fie Președintele întregului popor.

Poporul va decide acel vector pe care urmează să fie dezvoltată țara. Eu cred în valorile europene, eu promovez standartele internaționale. Sunt sigură că economia de piață, totul ce promovează UE este valabil pentru Republica Moldova în cazul în care instituțiile statului vor fi depolitizate și vom avea tehnocrați care vor fi în stare să implementeze acele reforme în cadrul economiei țării noastre”, a declarat ea.

Despre faptul că Silvia Radu ar putea candida la șefia statului a dat de înțeles liderul PN, Renato Usatîi, care a anunțat ieri, într-o postare video pe Facebook, că Radu o „va peni” pe Maia Sandu. De precizat, că anterior primarul municipiului Bălți a mai făcut declarații care doar parțial au corespuns realităților sau totalmente au fost lipsite de adevăr. 

Silvia Radu a activat în cadrul Gas Natural Fenosa din anul 2000, iar începând cu 2008 ocupa funcția de director executiv al companiei.