Omul de afaceri Veaceslav Platon a depus aseară o cerere prin care îşi anunţă intenţia de a se înregistra în cursa pentru prezidenţiale. Astăzi, la ora 14:00, el ar urma să meargă la CEC pentru a-şi înregistra grupul de iniţiativă. Informaţia a fost confirmată pentru Deschide.MD de avocatul său, Ion Vâzdoagă.

Reprezentanţii CEC ne-au declarat că cererea este semnata de soția sa.

"La orele 15:00 a fost depusa o cerere de către soția lui Veaceslav Platon, în care ea aduce la cunostinţă CEC-ul despre intenţia lui de a participa la scrutin. Totodată, ea roagă CEC-ul să fie informată despre ora şi ziua când Veaceslav Platon poate veni şi depune cererea de înregistrare a grupului de iniţiativă", ne-a declarat ofiţerul de presă al CEC, Rodica Sîrbu. 

Juriştii contactaţi de redacţia noastră ne-au spus că, în cazul în care acesta va fi înregistrat la CEC, el ar urma să colecteze semnăturile, după care instanţa de judecată va decide dacă îl eliberează sau nu.  

Deşi CEC neagă, avocatul lui Platon spune că, ieri, Comisia electorală a coordonat cu DIP escortarea lui Platon pentru depunerea setului de documente. Mai mult, apărătorul afirmă că, pentru a sabota acest lucru, instituţia de detenţie a "inventat" un motiv de a nu-i permite lui Platon să iasă de acolo. 

"Au pus pe uşa penitenciarului un anunţ în care ne spun că, în legătură cu o pretinsă perioadă de carantină, se interzice intrarea şi ieşirea în instituţie, deşi alţi deţinuţi beneficiază de program normal, merg la judecată etc.", a spus Vâzdoagă.

Sunaţi pentru o explicaţie, cei de la DIP ne-au spus că se vor informa pe marginea acestui subiect, după care vor reveni cu un apel telefonic. 

(UPDATE) Avocatul Ion Vâzdoagă, care se află în aceste momente la Penitenciarul nr. 13, ne spune că pe uşa instituţiei a apărut un nou anunţ: accesul este restricţionat până la ora 14:00

Vom aminti că o situaţie similară am avut în anul 2015, când Ilan Shor, în timp ce se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat penal în dosare legate de frauda bancară, s-a înscris în cursa electorală. Mai mult, după cum se ştie, acesta a câştigat fotoliul de primar al oraşului Orhei, iar astăzi orheienii se mobilizează la proteste pentru susţinerea lui.

La fel de important este să amintim declaraţiile făcute la sfârşitul lunii iulie de avocatul ucrainean Gleb Saghida, care spunea că Pla­ton este cetă­ţean al Ucrai­nei din anul 2002 şi că acesta s-a dezis de cetă­ţe­nia R. Mol­dova şi a Fede­ra­ţiei Ruse din motive per­so­nale. „Când a fost depu­tat în ţara vecină, dl Pla­ton a făcut obiec­tul per­se­cu­ţiei poli­tice din par­tea actu­a­lei puteri". Apă­ră­to­rul afirmă că reţi­nerea lui Pla­ton este o comandă poli­tică, iar Ucraina se pre­gă­teşte să-şi extră­deze propriul cetă­ţean, unei ţări care îi este stră­ină. 

Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova la 29 august curent. La data de 30 august, omul de afaceri a fost plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13 din capitală.

El este învinuit în două dosare penale, spălare de bani şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari. Asta după ce, în urma perchezițiilor efectuate la Victoriabank, Moldinconbank, Moldova Agroindbank și la compania de asigurări ASITO, procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente ce ar demonstra implicarea lui Platon în furtul miliardului din sistemul bancar.