Ion Ceban explică că și-a dat demisia din funcția de purtător de cuvânt al Președinției din cauza unui răspuns al Autorității Naționale de Intergritate, potrivit căruia aceasta ar fi incompatibilă cu funcția de consilier municipal.

 

Ceban spune că în aceste condiții, după consultări cu societatea civilă dar și colegii săi, a decis să înlăturea această incompatibilitate.

”Voi ramâne să exercit aceleași atribuții funcționale în Aparatul Președintelui RM, dar și să conduc fracțiunea PSRM în CMC. Doar nu este important cum se numește funcția, dar ceea ce facem. Conceptual nu se va schimba nimic. Pe curind!”, a scris Ion Ceban.

Fostul deputat Ion Ceban a demisionat din funcţia de consilier în domeniul politic şi purtător de cuvînt al şefului statului, potrivit unui decret prezidenţial care va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Demisia a fost acceptată ieri, 25 ianuarie.

Ion Ceban a ocupat în perioada 2011 - iulie 2015 funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Ulterior, începînd cu iulie 2015 a fost consilier în Consiliul municipal Chişinău, fiind preşedintele fracţiunii socialiştilor. La 26 decembrie 2016, a fost numit consilier în domeniul politic și purtător de cuvînt al Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.