Dodon şi-a reprezentat la Bruxelles PSRM-ul, nu pe moldovenii care au votat – în cadrul ultimelor alegeri parlamentare – pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova şi implementarea Acordului de Asociere cu UE, se spune într-un comunicat al Partidului Democrat.

Considerăm că Republica Moldova trebuie să iasă cât mai rapid din această dezbatere dintre pro-europeni și pro-ruși, provocarea noastră este, acum, să arătăm ce putem face fiecare pentru țară, astfel încât să folosim eficient asistența externă pe care o primim, indiferent de unde vine ea. Moldova va fi europeană prin modul în care se va moderniza. Va avea relații mai bune de cooperare cu Federația Rusă prin modul în care vor fi găsite soluții pentru cetățenii noștri aflați acolo, dar și prin capacitatea comună de rezolvare a problemelor care blochează parțial cooperarea noastră economică. Așadar, în viziunea noastră politica externă nu trebuie să se limiteze la declarații tari, ci să promoveze o cooperare eficientă cu partenerii de dezvoltare, din care să obținem maxim de beneficii pentru moldoveni.

De aceea, PDM condamnă modul în care Republica Moldova a fost reprezentată la Bruxelles de președintele Igor Dodon. Declarațiile pe care le-a făcut acolo sunt total diferite de ceea ce prevede strategia de politică externă promovată de Guvernul Republicii Moldova și majoritatea Parlamentară, ele contravin interesului țării și al cetățenilor noștri.

Pentru a elimina posibilele confuzii generate de ultimele acțiuni ale președintelui Igor Dodon privind politica externă a Republicii Moldova, PDM a pregătit deja un document de reconfirmare a celor mai importante angajamente din strategia de dezvoltare a țării, inclusiv în ceea ce privește parteneriatele noastre externe, cum ar fi Acordul de Asociere cu UE sau programul cu FMI. Acest document urmează sa fie prezentat în cadrul Coaliției, apoi dezbătut și aprobat în prima ședință în plen a Parlamentului din acest an, este menționat într-un comunicat al democraților.