Călin Vieru aderă la partidul lui Şalaru // - Îl vreau şi pe Tănase, dar el e preşedinte CCM!
Fostul PLDM, Călin Vieru, face parte din echipa fostului ministru al Apărării, Anatol Șalaru, care se ocupă de constituirea Partidului Unității Naționale. Un anunț în acest sens a fost făcut de Șalaru, la emisiunea "Punctul pe azi" de la TVR.
De asemenea, Șalaru a spus că poartă discuții și cu alți membri ai PLDM, care sunt dispuși să pună umărul la formarea PUN.
La aceeaşi emisiune, Șalaru a recunoscut că l-ar vrea în proiectul său și pe președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase. Totuși, fostul ministru a precizat că deocamdată nu își permite să-l abordeze pe Tănase, deoarece acesta este membru al Curții Constituționale.
Anatol Șalaru a mai spus că noua sa formațiune - Partidul Unității Naționale - ar putea fuziona cu Partidul „DREAPTA" condus de asemenea de o fostă liberală, Ana Guțu. Grupul de inițiativă privind crearea PUN va fi prezentat peste două săptămâni, iar dacă formațiunea sa va fi unionistă sau nu va decide congresul.
Deschide.MD aminteşte că PL i-a retras sprijinul politic lui Anatol Șalaru la finele anului trecut, iar președintele Igor Dodon a semnat decretul de demitere al acestuia din funcția de ministru al Apărării. Totodată, Șalaru şi-a dat demisia din toate funcțiile de conducere ale PL.